Mediul spiritual
Ce ar trebui sa stim pentru a primi cunoasterea pe care Rumi ne-o ofera? Intai de toate, trebuie inteles ca traditia lui Rumi nu este una "orientala". Nu este o traditie a Estului sau a Vestului, ci ceva intre cele doua. Limba materna a lu Rumi a fost persana, o limba indo-europeana puternic influetata de vocabularul semitic. In plus, traditia islamica spune ca omului i s-a dat dor o singura religie prin intermediul nenumaratilor profeti sau mesageri, care au mers la toate popoarele de pe pamant aducandu-le cunoasterea Duhului. Dumnezeu este sursa intregii veti. Esenta lui nu poate fi descrisa sau comparata cu ceva, insa El poate fi cunoscut prin anumite calitati spirituale care sunt manifestate in lume si in sufletul omului.
Islamul este ineles ca o continuare a traditiei abrahamice sau iudeo-crestine, cinstind profetii evei, precum si pe Iisus si pe Maria. Starea omului neiluminat este una a "necredintei", in care un individ traieste in sclavia falsului sine si doreste bunurile lumiii materiale. Practicile spirituale pe care Ru i le indica sunt menite sa preschimbe cerintele falsului sine si sa se atinga "supunerea" in fata unei ordini mai inalte a realitatii. Fara aceasta supunere adevaratul sine este syapanit de catre ego si traieste intr-o stare de neincetat conflict, datorata unor impulsuri contradictorii.Sinele inrobit este despartit de legatura sa fireasca cu inima, principalul organ al perceperii realitatii, si nu mai poate primi calauzirea spirituala si hrana pe care inima le procura. Sfarsitul acestei scalvii si false separatii conduce la realizarea si dezvoltarea adevaratei noastre umanitati. Maturitatea spirituala inseamna realizarea faptului ca sinele este o reflexie a Divinului. Dumnezeu este Preaiubitul sau Prietenul, identitate transpersonala. In iubirea sa pentru cel Preaiubit iubitorul ajunge sa se uite pe sine.
Djalal-ud-Din, supranumit "printul poetilor sufi", a fost un mare mistic, combinand in sine ganditorul si artistul. In intreaga sa opera poetica el a cantat iubirea Divina, care a fost ghidul spiritual al vietii sale. El nu l-a cautat pe Dumnezeu in afara, ci in sine insusi. A crezut ca dragostea a fost cel mai mare semn al lui Dumnezeu aratat omului. El a simtit cum se dizolva in oceanul fara de sfarsit al iubirii Divine, "intocmai cum zaharul se dizolva in apa"
Dedicandu-se unei vieti de nesfarsita dragoste spirituala, poezie, muzicasi dans, Mawlana a fost un mare umanist. Iubirea sa pentru oameni a fost fara margini. El obisnuia sa spuna:
"Noi iubim, de aceea viata omeneasca este frumoasa!" Filozofia sa poate fi rezumata de versul urmator:
Vino iarasi!
Vino iarasi, oricum ai fi,
Chiar daca esti fara credinta,
Un adorator al focului sau un pagan;
Nu conteaza ca ti-ai incalcat juramintele de o suta de ori.
Usa noastra nu-i una a deznadejdii, Doar vino asa cum esti!
Pe buna dreptate unul dintre criticii occidentali spunea despe el: "Fara indoiala, Rumi a fost unul dintre cei mai mari poeti mistici ai Islamului si un geniu al literaturii universale. El a marcat, cu o amprenta de nesters, gandirea religiosa musulmana si opera lui constituie o sursa de meditatie si de viata spirituala"
Asa ca se cuvine sa imi scurtez prologul.
Inalta-te, copile! Din legaturi te smulge si simte libertatea!
Cat timp vei mai ramane rob al aurului stralucitor?
Chiar de-o sa torni intreg oceanul in ulciorul tau,
Desrtaciunea viselor tale nu va dura mai mult de-o zi.
Ulciorul poftei de avere nicicand nu are fund,
Iar scoica nu ascunde perla in adanc, pan'ce cochilia nu-i plina;
Doar cel ce-i vesmantat in straie sfasiate de flacara iubirii,
E cu adevarat neantinat de pofte si pacat.
Inchinaciune tie, atunci, Iubire, o , dulce nebunie!
Tu care tamaduiesti indata orice durere omeneasca!
Tu, neasemuitul vraci ce vindeca mandria si trufia.
Tu, care esti a noastra-ntelepciune, precum e Platon pentru oamneni!
Iubirea inalta trupurile noastre din tarana pana-n Rai.
De dragul ei, colinele domoale dantuiesc,
O, Preaiubite, caci iubirea a dat viata Muntelui Sinai,
Cand "s-a cutremurat si Moise s-a prabusit intr-un lesin".
De m-ar atinge Preaiubitul cu suflarea sa,
Si eu, asemeni flautului as izbucni in cantece duioase.
Dar cel ce n-are parte de cei care-i cunosc grairea,
E mut, desi poate sa vorbeasca in mai multe graiuri.
Cand trandafirul s-a uscat si taoata floarea-i pustiita,
Cantul privighetorii nu mai rasuna nicaieri.
Preaiubitul este in tot si-n toate, cel ce iubeste doar l-acopera c-un val.
Preaiubitul inseamna tot ce are viata, iar cel care iubeste e neansufletit!
Cand cel care iubeste nu isi mai simte inima insufletita de Iubire,
El devine asemeni unei sarmane pasari fara aripi. Ce pacat!
Cum sa gasesc puterea cumpatul sa imi pastrez,
De nu-mi arata Preaiubitul incurajare, sprijin si speranta?
Iubirea cere ca taina aceasta sa fie revelata,
Dar stii tu oare de ce oglinda e intunecata?
Rugina de pe luciul ei demult nu-i curatata.
Si oare la ce-i buna oglinda ce nu reflecta chipul?
Caci de-ar fi fost stearsa de rugina si de orice pangarire,
Cu-o stralucire fara seaman ar oglindi SOARELE LUI DUMNEZEU
Familia ta celesta
Imediat ce ne-am instalat in “vehiculele spatio-temporale” – carute trase de tractorase – a inceput jocul intre mine si SOARE, care a tinut tot drumul pana la Sarmizegetusa-Regia si inapoi. Ne jucam de-a “v-ati ascunselea” printre ramurile copacilor sau coamele muntilor si, de fiecare data, ma surprindea prin multimea razelor, lumina irizata care curgea ca o cascada multicolora pe versantii impaduriti. 
Voia sa ma uimeasca, sa ma cucereasca cu frumusetea lui si atunci s-a intrecut pe sine insusi. Cateodata este asa de bucuros ca l-am gasit printre frunzele fosnitoare, fascinate si ele de jocul nostru, incat explodeaza incandescent in hohote de ras si raze ce cuprindeau copacii cu lumina violeta. 
Alteori ne priveste din inaltul cerului de un albastru pur/infinit cu haloul de lumina pulsand si dansand insotindu-ne vesel si jucaus pe drumul bolovanos si colbuit facandu-ne sa nu simtim aceste inconveniente.
La ora amiezii SOARELE troneaza pe bolta azurie in toata plenitudinea sa revasandu-si lumina ca o ploaie manoasa peste natura, patrunzand in cele mai umbroase/intunecoase cotloane, imbracandu-le in alb, argintiu sau curcubeu. Padurea freamata de fericire ca SOARELE este asa de generos cu ea si-i aduce multumire prin ciripitul pasarilor, prin susurul izvoarelor si raurilor ce curg molcom printre pietre, prin adierea vantului care aduce racoarea ce mai potoleste putin iubirea infocata a SOARELUI. 
La plecarea din Cetatea Dacica ne impartasim cu totii de la izvorul sfant din poiana iar SOARELE isi trimite binecuvantarea de raze curcubeu peste noi
. 
La intoarcere jocul nostru continua si devine mai palpitant cand palcuri de nori acopera cerul. SOARELE ne zambeste sugubat de dupa nori colorand in roz sfarsitul acestei zile.
