Aspiratie (Rumi)

Renastere (EM)

Chemarea Primaverii (EM)

Intelepciune (Osho)

Foto Osho preluata de la … http://patanjali1.blogspot.com/

Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.

De aceea, deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si veti deveni din ce in ce mai fericiti. Nu va trebui sa va intereseze daca iubirea va este returnata sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanta. Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urma este returnata sau nu sau daca celalalt ii
raspunde cu aceeasi moneda. In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca valoarea ei este intrinseca. Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra. Nu conteaza nici pe cine iubiti: poate fi un caine, o pisica, o piatra sau un copac.

Asezati-va langa o stanca, cu o atitudine plina de iubire. Purtati un mic dialog. Sarutati piatra si asezati-va pe ea. Simtiti-va una cu ea, si dintr-o data veti simti un val de energie dublata de o bucurie imensa. Poate ca nu piatra v-a raspuns la iubirea dumneavoastra - sau poate ca a facut-o, dar acest lucru nu are nici o importanta. Cert este ca iubirea dumneavoastra a generat acest val de fericire. Cine iubeste este fericit.

De intelegeti acest secret, puteti fi fericit 24 de ore pe zi. Daca sunteti plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fara sa mai depindeti de un obiect al iubirii, veti deveni din ce in ce mai independent, caci veti putea iubi fara ca cineva sa fie de fata. Veti putea iubi chiar si golul din jurul vostru. Chiar daca sunteti singur in camera,
veti umple intreaga camera de iubirea voastra. Chiar daca va aflati intr-o inchisoare, o veti putea transforma instantaneu intr-un templu. In clipa in care o veti umple cu iubire, ea nu va mai fi o inchisoare. Invers, un templu poate deveni o inchisoare daca nu este umplut cu iubire.

Singura răspundere adevărată este faţă de propriul tău potenţial, faţă de propria ta inteligenţă şi conştienţă, faţă de acţiunea conformă cu ele.

Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală.

Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume şi, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existenţă aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conştiinţa voastră. Este conştiinţa voastră filtrată prin corp.

Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi - aşa cum face majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii

Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune.

În momentul în care simţi că nu mai eşti dependent de nimeni, în fiinţă ţi se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubeşti. Din contră, vei cunoaşte pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, şi care se apropie mai degrabă de prietenie pură.

Citate preluate de la … http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Osho

Pasul absent (Octavian Paler)

Pasul absent

Doar un pas ne desparte.

Nu ştiu dacă pasul absent

e al meu

sau al tău.

Tu stai pe un mal al lui

eu pe altul

şi între noi curge noaptea.

Ca să ajungem atît de aproape

ca să rămînem atît de departe

doar un pas ne desparte

şi între noi curge noaptea continuu

prin pasul absent.

Patria vieţii e numai prezentul (Mihail Eminescu)

Patria vieţii e numai prezentul.
Clipa de faţă numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. ¬ Iară trecutul
Şi viitorul numai o gândire-s.
În van împingeţi ce vi-i dinainte,
În van doriţi acelea ce-or veni.
Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte
Că toate-n lume, toate-s în prezent.
Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată
Au fost, va fi numai pentru că e.
Nu ştii că atingând pe-un singur om
I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.
Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă
Şi-n mii ea atunci va trezi
Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ.
Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi.

I-am cerut lui Dumnezeu

I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi îndepărteze obişnuinţa.

Dumnezeu a spus NU.

Nu eu trebuie sa ti-o îndepărtez ci tu trebuie sa renunţi la ea.

I-am cerut lui Dumnezeu sa-l vindece pe copilul meu handicapat

Dumnezeu a spus NU.

Spiritul său este întreg, iar corpul său este trecător.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea răbdare.

Dumnezeu a spus NU.

Rabdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acorda, ea se învaţă.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea fericire.

Dumnezeu a spus NU.

Eu îţi dau binecuvântare; fericirea este în tine.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă scape de durere,

Dumnezeu a spus NU.

Suferinţa te face să laşi la o parte grijile lumeşti şi te aduce aproape de mine.

I-am cerut lui Dumnezeu să crească spiritul meu

Dumnezeu a spus Nu.

Tu trebuie să te creşti pe tine însuţi dar mă voi îngriji ca să fii roditor

.

I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea să-mi încânte viaţa

Dumnezeu mi-a spus Nu.

Eu ţi-am dat viaţa, aşa că poţi să te bucuri de toate lucrurile.

.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i IUBESC pe alţii,

aşa de mult cât mă iubeşte El pe mine.

Dumnezeu a spus…Ahhhhh, în sfârşit ţi-a venit ideea cea bună.

Eminescu (Grigore Vieru)

La zidirea soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu...
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul ce de nemurirea noastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară.

Am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa nostră,
Neamule, tu, floarea mea albastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!

.....................................................

Cantaretul din harpa (Rumi)

In vremea califului ‘Omar traia un cantaret din harpa, al carui glas era la fel de dulce precum al ingerului Israfil si care era foarte cautat la toate petrecerile. Dar timpul trecu si el imbatrani, vocea lui nu mai suna placut si nimeni nu mai dorea sa il asculte. Disperat, el se indrepta spre cimitirul din Yathrib si acolo i-a cantat lui Dumnezeu, cerandu-i indurare. Terminandu-si cantarea, el adormi si visa ca era in ceruri In aceeasi noapte o voce dumnezeiasca l-a indrumat pe ‘Omar spre cimitir cerandu-i sa ia in grija pe batranul ce-l va afla acolo.
‘Omar se indrepta spre acel loc, il gasi pe cantaret, ii darui acestuia bani, fagaduindu-i ajutor ori de cate ori ar avea nevoie. Cantaretul si-a aruncat harpa, spunand ca aceasta l-a indepartat de Dumnezeu, si s-a cait amarnic pentru pacatele sale trecute. Apoi ‘Omar l-a invatat ca de acum calatoria sa lumeasca s-a sfarsit si ca nu mai trebuie sa se caiasca pentru trecut, caci el a pasit acum in starea de beatitudine a unirii cu Dumnezeu, iar aceasta stare de extaz ar trebui alungate grijile pentru trecut si viitor. Cantaretul i-a urmat invataturile si nu a mai cantat niciodata.

Ruga de iertare pentru a-l fi numit “Mireasa” pe Dumnezeu.

Mustafa trecu dincolo de sine la acea chemare dulce,
ruga lui s-a stins “in zorii ce ucid noaptea cea lunga”.
Dar el nu s-a desteptat din visu-i minunat,
Si-astfel ruga din zori o amana pentru amiaza.
In noaptea nuntii sale, in fata miresei sale
Sufletul sau neprihanit a sarutat albele ei maini.
Iubirea si iubita sunt deopotriva tainice si ascunse,
Nu-mi lua drept vina daca-L numesc “Mireasa”.
As fi pastrat tacerea de teama Preaiubitului meu,
De mi-ar fi daruit macar o clipa de ragaz,
Dar El a spus: “Graieaste mai departe, nu-i pacat,
Nu-i altceva decat urmarea cea fireasca a legii tainuite,
Vina-i a aceluia ce vede pacate peste tot.
Cum ar putea Spiritul Pur si Tainuit sa caute vinovatii?
Invinuiri gasesc doar cei ce-s ignoranti,
Dar ei nu par nestiutori pentru-al Blandetii Domn.
In fata Creatorului blasfemia poate parea intelepciune,
In vreme ce in fata noastra este pacatul cel mai greu.
Daca din sute de fapte bune rasare un pacat,
E-asemeni uscaturii intr-o livada inflorita.
Ambele atarna cu aceeasi greutate in balanta,
Caci ambele cu trup si suflet se asemuiesc.
Si pentru ca-nteleptii nu au grait in van:
« Trupurile dreptilor sunt pure asemeni sufletelor ».
Vorbele, faptele si rugile celor drepti si intelepti
Sunt toate asemeni unui suflet pur far’de stigmat sau pata.

‘Omar il mustra pe cantaretul din harpa pentru plangerile sale si pentru meditatia trista supra trecutului

Apoi ‘Omar ii spuse: “Aceasta tanguire a ta
Arata ca te afli inca in acea stare de sobrietate.
Dupa care, indemnandu-l starea aceea sa o lase,
Il cheama la contopirea tainica cu Dumnezeu:
“Sobrietatea se-adapa cu amintiri despre trecut;
Trecutul, viitorul sunt ca un val ce Domnul ne puse peste ochi.
Arunca-le in focul cel mai viu. Cat timp
Vei sta-mpartit de aceste stari, asemeni fluierului?
Cat timp fluierul e impartit, el nu-si ascunde taina,
Si nici nu canta armonios de-ti pui in el suflarea.

Atata vreme cat dai tarcoale casei, esti un strain;
Cand vei patrunde in launtrul tau, vei fi acasa.
Tu, a carui cunoastere etse necunoasterea Datatorului de cunoastere,
Cainta ta tanguitoare este mai grava decat pacatul tau.
“Drumul celui anihilat” este o alta cale;
Sobrietatea-i falsa si-i ratacire de la acel alt drum.
O, tu cel ce cauti sa fii iertat pentru trecut,
Cum oare o sa fii iertat pentru cainta aceasta?
O vreme te inchini la muzica din corzile lautei
Si-n alta te tanguiesti si versi lacrimi amare”


In vreme ce Patruzatorul descopera aceste taine
Inima cantaretului din harpa s-a innoit pe data.
Asemeni unui suflet, scapat a fost de planset si de veselie,
Viata lui cea veche a murit iar el s-a primenit.
Si mai apoi cazu el intr-o uimire adanca,
Caci mai presus se afla de cer si de pamant,
O inaltare a inimii ce mai presus era de toate inaltarile;



Eu nu pot s-o descriu; de stii tu cum, graieste!
Extaz si slove dincolo de toate vorbele extazului;
Afundare in slava Stapanitorului slavei!
Contopire din care nu mai exiasta scapare,
De parca ar fi devenit una cu Oceanul Insusi!
In fata Mimtii Universale, mintea omeneasca nu exista
Caci un impuls ce-i dependent de altul e nimic;
Dar cand acel impuls il misca pe acest impuls,
Valurile acelei mari se-nalta pana-n locu-acesta

Pasind pe Noul Pamant (EM)

Visul meu ...

La 28 02 2006 am postat pe site-ul www.lucratorul-in-lumina.com viziunea mea despre cum va arata locul unde o sa traiesc pe Noul Pamant

PASIND PE NOUL PAMANT

In zare se vede un lant de munti cu crestele inzapezite. Intr-un plan mai apropiat sint alti munti impaduriti cu brazi falnici ce-si revarsa mirosul ozonat al cetinii.

Dintre vai coboara rauri cu limpezime de cristal, susurul lor adancind si mai mult PACEA din jur.

Pestii fac salturi ghiduse dupa gazele de la suprafata apei.





La poalele muntilor este o padure de foiase in care pasarile ciripesc jucause iar animalele traiesc in buna intelegere atat intre ele cat si cu oamenii, in ARMONIE perfecta.






La liziera padurii se intinde o pajiste larga traversata de alei, strajuite de tufe si flori multicolore, care te conduc pina la casa ce se zareste printre crengile copacilor.




Iarba cruda si florile isi ofera cu generozitate parfumul proaspat si delicat care atrage fluturii, albinele si alte insecte care se infrupta din nectarul cupelor inmiresmate.





Soarele priveste din inalt peisajul mirific si, in semn de IUBIRE, isi trimite razele mangietoare ca totul sa fie scaldat in LUMINA.



Sa celebram cu bucurie nasterea Noului Pamant sub ploaia de stele pe care Universul o revarsa din “Cosul Abundentri Divine” cu generozitate si iubire.

Va invit sa pastram vie aceasta flacara si sa “visam” in continuare la Noul Pamant unde Raiul sa fie casa noastra, ACASA de care ne este asa de dor.

Sfantul Graal

Sfîntul Graal

Andreea Popescu
Universitatea Bucuresti

Legenda Sfîntului Graal este o alegorie a dorintei umane de cunoastere a Adevarului si a Divinului, care poate fi obtinuta numai printr-o viata de puritate ideala. În multiplele sale ramificatii, pornind de la istoria timpurie si poemele cautarii propriu-zise, Graalul îsi pastreaza misterul. Gasirea acestuia devine o aventura eterna, caci sensul ei scapa mereu cavalerului, identificîndu-se cu un destin exceptional.

Legenda arthuriana, una dintre cele mai reprezentative creatii literare ale Evului Mediu, cuprinde poeme despre aventurile miraculoase ale cavalerilor Mesei Rotunde. Pornind dinspre Camelot, castelul regelui Arthur, acestia patrund într-o lume dominata de magie, locuri fermecate cuprinse în indescifrabila si misterioasa Padure. Astfel cavalerul trebuie sa-si demonstreze calitatile morale si faptul ca merita sa fie membru al societatii de elita a Mesei Rotunde. Totusi, exista si o alta cale prin care cavalerul ales devine mai mult decît un reprezentant al unei anumite ordini, el avînd posibilitatea de a ridica regatul arthurian de la nivelul terestru la cel celest. Aceasta transformare este posibila numai prin cautarea si gasirea acelui obiect sacru menit a sfîrsi magia si farmecele din Logres (1). Iar acest obiect este Sf. Graal.
Cautarea Sf. Graal este suprema realizare în contextul legendei arthuriene. Legenda Graalului, cu multiplele sale ramificatii si continuari, este cel mai greu de interpretat si de descris din punct de vedere istoric. Este partea pur imaginara din toate romanele cavaleresti. Daca aventurile obisnuite erau imaginea unui anumit cod comportamental, întîlnit la curtile feudale, legenda Graalului aduce în prim-plan reprezentari ale vietii religioase legate de dogma crestina. Datorita naturii sale variate si incerte, aceasta este cautarea absoluta, aflarea propriei identitati în termeni religiosi. Cavalerul Graalului este cel ales, demn sa patrunda în lumea eclectica si misterioasa a castelului Regelui Pescar. Cavalerul Graalului are alte calitati decît cele obisnuite membrilor Mesei Rotunde, anume puritate fizica si spirituala, devotiune, umilinta în fata divinului, pietate, mila pentru cei în nevoi si o dedicatie completa pentru aceasta cautare. Lumea reala nu prezinta nici un interes pentru cavalerul ales.
În ceea ce priveste originea Graalului au fost date mai multe explicatii, care au condus la formularea a doua teorii importante: una conform careia Graalul era asociat traditiei celte, ritualurilor pre-crestine ce includeau arme magice, lancea zeilor, cazanul magic menit sa dea sau sa curme viata, un creuzet alchimic legat de practica miturilor cu vase, idee sustinuta de legendele irlandeze si galeze, dar si de o traditie ce ajunge pîna la Herodot. A doua teorie este cea crestina, care este bazata pe Martiriul Cristic. Aceasta din urma este mult mai aproape de spiritul profund religios al epocii si de aceea pe aceasta o voi lua în discutie.
Poemele arthuriene sugereaza ca Sf. Graal este potirul sau vasul folosit de Iosif din Arimathea pentru a strînge sîngele lui Cristos cînd acesta era rastignit pe cruce. O alta traditie legata de acest episod spune ca acest potir este acelasi cu cel folosit la Cina cea de taina. Conform poemelor medievale, Iosif a adus vasul cu el în abatia Glastonbury (unul din locurile mitice ale legendei), unde acesta a fost pierdut. De la episodul biblic, prin literatura, Graalul devine un obiect misterios a carui cautare nu are sfîrsit. Celui care gaseste Graalul, îi întelege misterele si devine cavalerul acestuia, îi este permisa cunoasterea suprema. Astfel legenda devine o alegorie a cautarii umane pentru adevarata cunoastere, a Adevarului si Divinului, care poate fi obtinuta numai printr-o viata de o puritate ideala. De la introducerea temei Graalului, legenda arthuriana devine esentialmente crestina, iar regele Arthur – un rege crestin conducînd un popor eminamente religios.
În literatura Graalului se gasesc doua niveluri ale legendei, aparent independente în origine. Acestea sînt poemele Cautarii propriu-zise si poemele Istoriei timpurii a Sf. Graal. Cele mai cunosute episoade ale Cautarii sînt Conte du Graal de Chrétien de Troyes, Parzival de Wolfram von Eschenbach si poemul galez Peredur . Istoria timpurie se ocupa mai mult de originea talismanelor ce compun procesiunea Graalului, anume o sabie, o lance care sîngereaza si un graal.
În ceea ce priveste natura Sf. Graal, exista mai multe opinii. Nici pîna astazi misterul nu a fost dezlegat. Mister al numelui, în primul rînd. Chrétien de Troyes, primul care introduce tema Graalului în legenda arthuriana, nu explica natura sau originea acestuia. El numeste graal un obiect ce putea fi o farfurie sau un potir. O prezentare asemanatoare se regaseste în asa-numita Cronica a lui Hélinand , din secolul al XIII-lea. Acest obiect straniu se gaseste numai la castelui Regelui Pescar, care, grav ranit, asteapta vindecarea din partea celui care va dezlega misterul. În poemul lui Chrétien cavalerul care ajunge la castel este Perceval, dar acesta rateaza initierea finala. Ceea ce este asteptat de la el este o simpla întrebare: „La ce serveste Graalul?“ Aceasta întrebare ar fi sfîrsit perioada de farmece si magie în regatul lui Arthur, ar fi adus pace si întelegere în tara, dar mai ales cavalerii terestri ar fi devenit cavaleri celesti, iar orasul Omului ar fi devenit orasul lui Dumnezeu .
Esecul lui Perceval amîna aceasta revelatie, deoarece acesta nu mai era alesul, fusese deja inclus în societatea reala a cavalerilor. De altfel, diferitele etape parcurse de Perceval ne arata viitorul esec. Castelul Graalului se afla î n mijlocul unei pustietati simbolice pentru ariditatea si sterilitatea acelei zone. Castelul, numit în unele poeme Montsalvage si în altele Corbenic, este izolat de restul lumii arthuriene, aceste doua spatii diferite reprezentînd doua atitudini diferite fata de existenta umana. Aceasta pustietate, denumita în poemele franceze „Terre Gaste“, este lumea ca o padure împietrita, unde timpul este imobil, este un loc al mortii si al imposibilei întoarceri. Cavalerul trebuie sa fie salvatorul de la o atare prabusire în neant. De fapt aceasta lume este semnul unei mari dureri, o oglindire a bolii de care sufera Regele Pescar. De altfel în toate poemele dedicate acestei teme jocul oglinzilor este esential, aspect vizibil atît la nivel narativ cît si la nivel simbolic. În poemul lui Chrétien de Troyes naratiunea este structurata pe doua niveluri, anume aventurile lui Perceval si ale lui Gauvain. În Cautarea Sfîntului Graal , continuarea anonima a acestei teme, poemul cuprinde trei niveluri ce reprezinta aventurile lui Perceval, Bors si mai ales Galahad. Iar în ultima versiune a legendei arthuriene, datorata scriitorului englez Sir Thomas Malory, aventurile nu mai sînt individuale, ci implica întreaga societate a Mesei Rotunde.
Pe masura ce legenda se amplifica, Graalul însusi îsi schimba natura. Procesiunea Graalului în poemul lui Chrétien de Troyes este clar recreerea procesiunii liturgice, castelul devenind o catedrala luminata. În continuarile anonime ale secolului al Xlll-lea în Franta se pastreaza aspectul liturgic, dar cu mai putin fast si mai mult accent pe penitenta si asceza. De altfel cavalerul Graalului nu mai este Perceval, ci Galahad, întruchiparea perfecta a mesagerului divin, cel asteptat si singurul capabil sa aduca mîntuirea pentru lumea arthuriana. Fiu al lui Lancelot du Lac, Galahad este simbolul cavalerului-pelerin venit pe aceasta lume pentru a avea revelatia suprema, crestina a Graalului. La Sir Thomas Malory Graalul este doar vasul euharistic, iar gasirea acestuia este posibila pentru toti oamenii de buna-credinta. Malory schimba astfel modelul francez al legendei, renuntînd la ideea cavalerului ales, unicul care putea îndeplini aceasta cautare. De altfel, o data cu schimbarile de mentalitate ale Evului Mediu, un pesimism din ce în ce mai accentuat cuprinde legenda arthuriana, care va culmina cu batalia de pe cîmpia Salisbury, în care toti cavalerii Mesei Rotunde mor, iar Arthur paraseste aceasta lume. Atunci Graalul va fi disparut, dus la ceruri, pentru ca nimeni sa nu-l mai poata gasi. O versiune interesanta a Graalului ne este data în poemul lui Wolfram von Eschenbach, un poet german din secolul al XIII-lea. Acesta preia tema din poemele franceze, dar aduce o modificare majora. Graalul nu mai este un potir asociat episodului biblic sau ceremoniei liturgice, ci o piatra pretioasa de o forma nedefinita. Aceasta, denumita „Lapis exilis“, este poate o imagine a pietrei filosofale, a pietrei alchimice sau, într-o interpretare religioasa, implicita în poemul german, piatra desprinsa de pe fruntea îngerului atunci cînd acesta a cazut. Graalul este atît de greu, încît nu poate fi purtat de nimeni, iar cavalerul vede numai o imagine a acestuia. Spre deosebire de poemele franceze, Wolfram da o solutie optimista aventurii lui Perceval, aducîndu-l a doua oara în fata Graalului pe care acesta îl vede si îl cunoaste. Versiunea lui Wolfram se asociaza cu legendele germane despre cavalerul cu lebada, Lohengrin, fiu al lui Parzival si cavaler al Graalului. În aceste legende Graalul este reprezentat împreuna cu o porumbita, simbol al inocentei si puritatii.
Lumea Graalului este cu totul diferita de cea a aventurilor obisnuite, deoarece reguli speciale i se aplica, reguli legate mai mult de canoanele religioase decît de viata lumeasca. Este o lume a initierii, dar daca cea cavalereasca era bazata pe victorii în turniruri sau în confruntari cu alti cavaleri în misterioasa Padure, initierea prin Graal este una pur spirituala pentru ca ceea ce conteaza este împlinirea sufleteasca prin recunoasterea propriilor limite si greseli. De aceea Perceval, la sfîrsitul poemului lui Chrétien de Troyes, ajunge la o abatie unde rascumpararea greselii sale se face prin penitenta si umilinta.
În legenda Sfîntului Graal sensul întotdeauna transcede imaginea, obiectul spune mai mult decît ceea ce reprezinta. În acest fel apare problema transcendetei, a ceea ce este dincolo de imagine, dincolo de orice reprezentare a obiectului. De aici se isca probabil obsesia întelegerii sensului ascuns în obiecte. Consecinta normala este ispita cautarii. Care este sensul vietii, al existentei noastre, si de ce acesta ne scapa mereu? Si de ce totusi îl cautam? Pîna cînd viata si cautarea devin una si aceeasi aventura. Apoi, aceasta cautare este altceva decît dorinta de a sti despre lumea obisnuita. Numai în legenda Graalului gasim asemenea idei profunde, o mai completa participare a întregii fiinte. În aceasta aventura nu se cîstiga o simpla experienta, ci un destin! Putini au curajul sa pornesca pe un asemenea drum. Majoritatea ramîn la castelul regelui Arthur, preferînd confortul lipsit de incertitudini. Altii intra în Padurea deasa si atragatoare, înselatoare, foarte doritori sa nu piarda drumul de întoarcere, în schimb pierzîndu-l pe cel din fata! Cîtiva au curajul aventurii totale, adica a vietii petrecute într-o permanenta cautare, la sfîrsitul careia, chiar daca exista un raspuns, acesta nu este transmisibil. Fiecare scapa singur. Si moare singur. „Tot ceea ce este vizibil este legat de invizibil“, spunea Novalis. În legenda sfîntului Graal momentul final este acela al unei non-vederi. Atunci alesul afla revelatia, lumina si raspunsul. Raspuns dat, si nu gasit, imposibil de transmis, deoarece experienta este unica si individuala. Singurul posibil raspuns pentru ceilalti ramîne numai dorinta de a cunoaste, a eternei cautari, la capatul careia se afla doar Sfîntul Graal.

Bibliografie
Ford , Boris (ed.), Medieval literature , vol.2, Londra, Penguin Books, 1990
Henri, Rey-Flaud , Le Sphinx et le Graal , Paris, Payot & Rivages, 1998
Régnier-Bohler, Danielle (ed.), La légende arthurienne , Paris, ed. Flammarion, 1993
http://www.itrc-buc.ro/Sfantul%20Graal.htm