Inorogul, numit şi licorna sau unicorn, este un animal mitologic. Inorogul este reprezentat ca un cal alb având un corn în mijlocul frunţii. Legendele descriu acest corn ca având puteri miraculoase: vindecă bolile, curăţă răul, dă viaţă.
Unicornul sau inorogul a reprezentat, de-a lungul secolelor, un subiect in jurul caruia s-au iscat numeroase legende.
Pe timpul Potopului el
a fost cel care a salvat Arca, legand-o si tragand-o cu cornul sau imens, salvand umanitatea, animalele si plantele de la o distrugere totala.
Nu se stie cu siguranta daca inorogul a existat sau nu, dar povesiri despre el au existat in toate colturile lumii. Unele povesti vorbesc despre unicorn ca despre o fiinta cu puteri miraculoase, invizibila si cu posibilitatea de a se ascunde de privirea oamenilor, disparand ca prin minune in padurile intunecoase. In epoca medievala, inorogul este reprezentarea puterii, dar şi a purităţii. Prin cornul sau unic, inorogul reprezinta sageata dreptatii, raza solara, sabia lui Dumnezeu.
Unicornul este in general o fiinta singuratica, desi unele basme vorbesc despre grupuri de inorogi care alearga impreuna si se adapa din raurile involburate ale padurilor. Alte povesti ne asigura ca inorogii se nasc din valurile marii si ies adesea sa alerge si sa se joace pe plaja insorita. In legendele arabe, unicornul apare din mijlocul nisipurilor desertului si se apropie doar de copiii singuri, adoarme o vreme langa ei si apoi dispare din nou.
Unicornul sau inorogul a reprezentat, de-a lungul secolelor, un subiect in jurul caruia s-au iscat numeroase legende.
Pe timpul Potopului el
a fost cel care a salvat Arca, legand-o si tragand-o cu cornul sau imens, salvand umanitatea, animalele si plantele de la o distrugere totala.Nu se stie cu siguranta daca inorogul a existat sau nu, dar povesiri despre el au existat in toate colturile lumii. Unele povesti vorbesc despre unicorn ca despre o fiinta cu puteri miraculoase, invizibila si cu posibilitatea de a se ascunde de privirea oamenilor, disparand ca prin minune in padurile intunecoase. In epoca medievala, inorogul este reprezentarea puterii, dar şi a purităţii. Prin cornul sau unic, inorogul reprezinta sageata dreptatii, raza solara, sabia lui Dumnezeu.
Unicornul este in general o fiinta singuratica, desi unele basme vorbesc despre grupuri de inorogi care alearga impreuna si se adapa din raurile involburate ale padurilor. Alte povesti ne asigura ca inorogii se nasc din valurile marii si ies adesea sa alerge si sa se joace pe plaja insorita. In legendele arabe, unicornul apare din mijlocul nisipurilor desertului si se apropie doar de copiii singuri, adoarme o vreme langa ei si apoi dispare din nou.
Ultimul inorog (The last unicorn)
Intr-o padure fermecata inorogul a descoperit ca este ultima din specia sa si a decis ca trebuie sa afle ce s-a intamplat cu ceilalti unicorni. Auzise de la un fluture ca ceva caruia i se spune Red Bull ar stii ce s-a intamplat. Prin urmare s-a hotarat sa porneasca intr-o calatorie periculoasa in afara padurii sale pentru a gasi inorogii. In timpul calatoriei a fost prinsa de o vrajitoare care a inchis-o intr-o cusca pentru a fi prezentata la carnavalul vrajitoarelor. A scapat insa cu ajutorul unui magician cam nepriceput si alaturi de Moll Grrue, iubita capitanului padurii Greenwood, Cptain Cully, au pornit in calatorie. Au ajuns in apropierea castelului regelui Haggard, presupus rapitor a lui Red Bull. Acolo chiar l-a intalnit pe Red Bull si nu era acea fiinta infricosatoare cum se vorbea. Mai apoi, magicianul nepriceput, Schmendrick, printr-o magie neprevazuta, 
a transformat inorogul intr-o preafrumoasa fata, insa Red Bull a parasit-o. Schmendrick, Molly Grue si fata au intrat in castel, magicianul prezentand-o pe fata inorog ca fiind Lady Amalthea. Au ramas la castel, Amalthea se simtea din ce in ce mai mult om si cunoscandu-l pe fiul regelui, printul Lir, s-a indragostit de el. Fiind indragostita nu a uitat totusi de scopul calatoriei sale, adica gasirea celorlati inorogi. Regele Haggard a chemat-o intr-o zi sa-i spuna de locul unde se afla inorogii, avand indoieli ca femeia e mai mult decat ceea ce pare. Amalthea, Molly Grue, Schmendrick, Lir au avut de trecut o proba grea, sa gaseasca raspunsul la o ghicitoare de-a lui Red Bull aveau de gasit pasajul spre barlogul lui Bull din subsolul castelului, prin ceasul spart. Au patruns acolo, Red Bull se obisnuise cu noua infatisare a unicornului si a urmat-o. Schmendrick, in incercarea sa de a o scapa pe Almathea de Bull, a facut o vraja si a transformat-o din nou in inorog, dar ea nu vrea sa se desparta de Lir. Bull o conduce spre ocean, acolo unde ii condusese si pe ceilalti inorogi, dar apare lir intre ei, se da o lupta si Lir este ucis. Fata inorog, in marea ei durere devine foarte agresiva si-l impinge pe Bull in ocean. Adusi de spuma alba a valurilor care s-au format, inorogii au iesit cu totii din apa, valurile formate au acoperit castelul regelui Haggard, acesta inecandu-se. Pe tarm, fata inorog, prin magie l-a readus la viata pe printul Lir. Schmendrick, magicianul, l-a convins pe Lir ca a castigat mai mult prin iubirea unui unicorn decat daca ar fi ramas singur. Si-a cerut iertare fetei inorog ca a impovarat-o cu atatea regrete si cu moarte, dar fata inorog i-a multumit pentru ca au readus inorogii in lume si chiar daca este singurul unicorn care simte pareri de rau, e si singurul inorog care stie ce este iubirea.
NOROCUL INOROGULUI
a transformat inorogul intr-o preafrumoasa fata, insa Red Bull a parasit-o. Schmendrick, Molly Grue si fata au intrat in castel, magicianul prezentand-o pe fata inorog ca fiind Lady Amalthea. Au ramas la castel, Amalthea se simtea din ce in ce mai mult om si cunoscandu-l pe fiul regelui, printul Lir, s-a indragostit de el. Fiind indragostita nu a uitat totusi de scopul calatoriei sale, adica gasirea celorlati inorogi. Regele Haggard a chemat-o intr-o zi sa-i spuna de locul unde se afla inorogii, avand indoieli ca femeia e mai mult decat ceea ce pare. Amalthea, Molly Grue, Schmendrick, Lir au avut de trecut o proba grea, sa gaseasca raspunsul la o ghicitoare de-a lui Red Bull aveau de gasit pasajul spre barlogul lui Bull din subsolul castelului, prin ceasul spart. Au patruns acolo, Red Bull se obisnuise cu noua infatisare a unicornului si a urmat-o. Schmendrick, in incercarea sa de a o scapa pe Almathea de Bull, a facut o vraja si a transformat-o din nou in inorog, dar ea nu vrea sa se desparta de Lir. Bull o conduce spre ocean, acolo unde ii condusese si pe ceilalti inorogi, dar apare lir intre ei, se da o lupta si Lir este ucis. Fata inorog, in marea ei durere devine foarte agresiva si-l impinge pe Bull in ocean. Adusi de spuma alba a valurilor care s-au format, inorogii au iesit cu totii din apa, valurile formate au acoperit castelul regelui Haggard, acesta inecandu-se. Pe tarm, fata inorog, prin magie l-a readus la viata pe printul Lir. Schmendrick, magicianul, l-a convins pe Lir ca a castigat mai mult prin iubirea unui unicorn decat daca ar fi ramas singur. Si-a cerut iertare fetei inorog ca a impovarat-o cu atatea regrete si cu moarte, dar fata inorog i-a multumit pentru ca au readus inorogii in lume si chiar daca este singurul unicorn care simte pareri de rau, e si singurul inorog care stie ce este iubirea.NOROCUL INOROGULUI
INOROGUL (licornul, unicornul sau einhornul) este o alta reprezentare zoomorfa ce apartine universului atat de fertil in imaginatie al Evului Mediu. Preluat dintr-o legenda indiana, inorogul este descris ca un animal cu trup de cal, alb, frumos, avand capul rosu, ochii albastri si un corn sinuos, lung de un cot, amplasat in frunte. Acest corn (alb in dreptul fruntii, negru spre mijloc si purpuriu spre varf) are puterea de a neutraliza otravurile. Animalul este sfios, enigmatic, singuratic, iubitor al puritat
ii, motiv pentru care nu poate fi prins decat de o fecioara casta, goala, pe care el simtind-o, I se aseaza in poala. Raspandirea sa in literatura si arta Evului Mediu Occidental (este renumita seria de tapiserii intitulata “La Dame a la Licorne”, datand din secolul al XV – lea) este pusa pe seama excesivului erotism al vremii, erotism pe care epocile urmatoare il vor prelua, trandformand imaginea animalului intr-un simbol falic (este deseori asemanat cu motivul elenistic al Ledei cu lebada, fiind frecvent reprezentat in arta manieristilor care il interpretau ca o “melancolie a virilitatii”). Crestinismul medieval il investeste cu o aura mistica, asemanandu-l cu puritatea spiritului divin care patrunde si se reincarneaza in trupul neintinat al Fecioarei. Este deci un simbol al virilitatii spirituale, al cununiei mistice dintre Fecioara si Cuvantul Lui Dumnezeu.
ii, motiv pentru care nu poate fi prins decat de o fecioara casta, goala, pe care el simtind-o, I se aseaza in poala. Raspandirea sa in literatura si arta Evului Mediu Occidental (este renumita seria de tapiserii intitulata “La Dame a la Licorne”, datand din secolul al XV – lea) este pusa pe seama excesivului erotism al vremii, erotism pe care epocile urmatoare il vor prelua, trandformand imaginea animalului intr-un simbol falic (este deseori asemanat cu motivul elenistic al Ledei cu lebada, fiind frecvent reprezentat in arta manieristilor care il interpretau ca o “melancolie a virilitatii”). Crestinismul medieval il investeste cu o aura mistica, asemanandu-l cu puritatea spiritului divin care patrunde si se reincarneaza in trupul neintinat al Fecioarei. Este deci un simbol al virilitatii spirituale, al cununiei mistice dintre Fecioara si Cuvantul Lui Dumnezeu. In vechea Persie, inorogul era considerat ca simbol al lumii, reprezentand virilitatea epuizata (opusa Leului, spre exemplu, simbolizand forta solara). Pentru a ramane inca in domeniul interpretarilor sa mai consemnam ca inorogul a mai fost considerat, in epocile post-medievale, ca si simbol al opsesiei momentane, al glumei, al ironiei si satirei sau al nebuniei si absurditatii. Marco Polo descrie “inorogi” intalniti de el in Jawa, despre care spune ca “sunt mai mici decat elefantii si au par ca bivolii si picioare ca elefantii. In mijlocul fruntii au un corn negru si gros si va mai spun ca ei nu fac rau cu cornul acela, ci cu limba care e toata acoperita cu tepi lungi. Capul il au ca mistretii si tot asa il poarta, aplecat catre pamant. Nu e adevarat, cum se zice pe la noi, ca se lasa prins de o fecioara, ci dimpotriva”. Am redat acest pasaj pentru a constata modul in care o realitate, transmisa oral si reinterpretata in timp de catre povestitori, carora nu le lipsea darul fanteziei, poate deveni mit si de aici, poate (iarasi rastalmaci) servi drept argument moral in cadrul unei mitologii crestine. Este un proces care s-a petrecut cu multe dintre imaginile la care ne-am referit pana in momentul de fata si al caror simbol l-am detaliat tocmai pentru a sublinia aceasta metamorfoza.
Opusa acestor legende referitoare la inorog este descrierea din Fiziolog care mentioneaza ca “inorogul este gadina mare si nu un corn in frunte, mare si iaste ager, si agiunge pre caprioara si o loveste cu cornul si o impunge. Deci tot o poarta in corn in 40 de zile pana putrezeste din cade din corn; si pana o poarta numai cu limba linge sangele si scura tot lingand sangele; aceea ii iaste hrana foarte cu nevoie si se roaga lui Dumnezeu”. Raspandirea acestei reprezentari in aria de cultura a Orientului medieval european este pusa pe seama influentelor puternice ale cartilor populare, in speta romanului popular medieval Varlaam si Ioasaf, de unde a fost preluata pilda inorogului si inclusa chiar in iconografia religioasa. Pilda suna in felul urmator: un om fuge urmarit de un inorog care scotea urlete puternice. Omul cade insa intr-o prapastie, dar va reusi sa se salveze agatandu-se de un copac. Acesta insa incepe sa fie ros la radacina de doi soareci – unul alb si unul negru. Omul se sperie si mai tare atunci cand, pribind in jos, vede agintandu-se spre el un sarpe groaznic. Potrivit moralei medievale, talcul acestei pilde ar fi urmatorul: inorogul reprezinta chipul mortii care il urmareste pe om, prapastia este lumea pacatoasa; copacul – cursul vietii ros de timp, din zile si nopti (cei doi soareci), iar sarpele nu este altceva decat Iadul cel inspaimantator.
Tema se regaseste in literatura veche romanesca in lucrari ca “Viata patriarhului Nifon”, scrisa de Gavril Preotul, “Invataruile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie”, precum si romanul popular “Alexandria”. Se observa ca, spre deosebire de interpretarile date de Occident in perimetrul cultural romanesc (si cel sud-est european, in general) imaginea inorogului capata cu totul alte sensuri, ea dobandind o semnificatie ce tine mai mult de o anume filozofie a vietii, cu ecouri in planul comportamentului etic. Tema fugureaza si in erminiile de pictura, fiind preluata de biserica pentru valoarea sa morala. Ea se intalneste in pictura medievala romaneasca inca din secolul al XIV – lea (la bolnita Coziei, la Tismana, la Stanesti-Valcea etc) regasindu-se mai apoi si la alte monumente din veacurile XVII-XIX, la Filipestii de Padure, la Bjesti-Arges, Negreni-Valcea s.a.). Doua dintre exemplele pe care ni le ofera pictura romaneasca au semnificatii aparte si este necesar sa atragem atentia asupra lor. Este vorba in primul caz de stema de piatra a lui Neagoe Basarab, reprezentand un dragon strapuns de un “tapricorn” (un tap cu corn), provenita de la fostul turn de incinta ridicat de domn la Curtea de Arges. Este o replica heraldica a stemei lui Vlad Dracul, avand o semnificatie aparte izvorata din simbolistica biblica (in Cartea lui Daniel 8[3-7], tapul cu un corn mare in frunte infrange berbecul cel puternic), dobandind insa in epoca sensuri absolut laice.
Dan Zamfirescu, in studiul sau despre “Invataturile lui Neagoe Basarab”, arata ca pasajul cu inorogul se refera tot la profetia lui Daniel, dar este preluat dintr-o versiune sarbeasca a “Alixandriei”, care este foarte apropiata cu reprezentarea heraldica a stemei in discutie. In textul respectiv se spune “cand va fi cursul anilor 5200 esi-va inorogul (in versiunea
sarbeasca inorogul este denumit “edinorog cozl”, adica tapul cu cron) si va goni pe toti pardosii de la apus si va merge la berbecele cel mare ce-I ajung coarnele pana la cer si-l injunghia inorogul la inima si se vor cutremura limbile”. Decriptarea sensului acestei interpretari ar fi urmatoarea: inorogul il reprezinta pe Alexandru cel Mare, iar berbecele (care in stema amintita este inlocuit cu un dragon) pe Darius si, prin el, intreg Orientul. Cum stema lui Neagie fusese initial si pictat, inorogul avea culoarea rosie (culoarea impreriala in Bizant), iar dragonul era colorat in verde (culorea Imperiului Otoman; in literatura crestina ortodoxa era considerata culoarea demonului); sensurile acestei reprezentari heraldice ar semnifica, in final ideea luptei antiotomane in care se argumenteaza domnul muntean, fapt care de altfel este confirmat de realitatea istorica, de politica pe care a desfasurat-o Neagoe Basarab in timpul domniei sale in Tara Romaneasca. O a doua reprezentare semnificativa a inorogului asupra careia am dorit sa ne mai oprim este aceea aflata in diploma de innobilare a lui Nicolaus Olahus (adica Nicolae Valahul sau Nicolae Romanul), in textul careia, in legatura cu emblema acordata familiei sale – un inorog, se spun urmatoarele: … Iar unicul din emblema drept aceea insemneaza nobilimea neamului (tau) si deodata (si de acelasi timp) si istetimea (lui), caci ce este asprime de fiara, aceea in om este tarie, de care este vestita viata romaneasca”.
sarbeasca inorogul este denumit “edinorog cozl”, adica tapul cu cron) si va goni pe toti pardosii de la apus si va merge la berbecele cel mare ce-I ajung coarnele pana la cer si-l injunghia inorogul la inima si se vor cutremura limbile”. Decriptarea sensului acestei interpretari ar fi urmatoarea: inorogul il reprezinta pe Alexandru cel Mare, iar berbecele (care in stema amintita este inlocuit cu un dragon) pe Darius si, prin el, intreg Orientul. Cum stema lui Neagie fusese initial si pictat, inorogul avea culoarea rosie (culoarea impreriala in Bizant), iar dragonul era colorat in verde (culorea Imperiului Otoman; in literatura crestina ortodoxa era considerata culoarea demonului); sensurile acestei reprezentari heraldice ar semnifica, in final ideea luptei antiotomane in care se argumenteaza domnul muntean, fapt care de altfel este confirmat de realitatea istorica, de politica pe care a desfasurat-o Neagoe Basarab in timpul domniei sale in Tara Romaneasca. O a doua reprezentare semnificativa a inorogului asupra careia am dorit sa ne mai oprim este aceea aflata in diploma de innobilare a lui Nicolaus Olahus (adica Nicolae Valahul sau Nicolae Romanul), in textul careia, in legatura cu emblema acordata familiei sale – un inorog, se spun urmatoarele: … Iar unicul din emblema drept aceea insemneaza nobilimea neamului (tau) si deodata (si de acelasi timp) si istetimea (lui), caci ce este asprime de fiara, aceea in om este tarie, de care este vestita viata romaneasca”. Iata asadar cateva interpretari autohtone ce pleaca de la o radacine comuna, dar care au suferit adaptari la realitatile sociale si politice ale vremii, pierzandu-si practic sensul initial, mistic, convertit in cea mai autentica imagine laica. Este de fapt un fenomen pe care l-am mai intalnit in aceste pagini si care confirma inca o data faptul ca, dincolo de tipicul nomativelor unei ideologii religioase, intervin comandamente ce impun un transfer de semnificatii catre evenimentele majore ale epocii, ale unei situatii locale, transfer ce devine pentru masa poporului un mesaj ale carui semnificatii ideologie sunt pentru el mai lesne de descifrat.
SURSA : Victor Simion – Imagini, legende, simboluri
