Pulbere de stele

8 nov. 2010

Omagiu poetului Adrian Paunescu

Pastel de toamnă

Pe muntele negru de frunza de vară

Te chem cu accent brumariu să te sperii

Când spicul de toamnă dă-n spicele verii

Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii

Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară

Şi vara ne-nchide în toamna afară

Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere

Şi cel care moare că moartea-i departe

Şi noi să fugim şi să scriem o carte

În ea cuprinzând ale toamnei mistere

Că suntem în lume pe-acolo prin partea

Pe unde întârzie poşta şi moartea.

17 iun. 2009

Rached Elias Daoud

Biografie

S-a născut în anul 1956, într-un mic sat din nordul Libanului. După izbucnirea războiului civil din ţara sa, şi-a întrerupt studiile începute la Facultatea americană de Medicină din Beirut, venind în România, unde şi-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Şi-a însuşit repede şi bine limba română, sporindu-şi preocupările poetice începute în Liban. Îşi scrie poezia direct în limba ţării noastre, pe care o consideră a doua sa patrie. Descoperit de revista „Flacăra” în 1979, debutează cu placheta de versuri „Fascinaţia timpului”, apărută la Iaşi în Editura „Junimea” (1981). Poeziile sale au fost frecvent publicate în revistele literare, Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica” şi altele. A tradus şi a publicat texte reprezentative din poeţi şi prozatori arabi în română, precum şi traduceri din lirica românească în limba arabă şi în limba engleză. A mai publicat volumele de poezii „Acest glas tulburător, „Adevăr zic vouă”, „Anamneza tragică” şi altele. Poezia lui este neobişnuită. Cu totul neobişnuită. El s-a apropiat de genetică şi de om, cu „neliniştile lui ancestrale”, cu imaginaţia poetului şi cu compasiunea medicului, chinuit de toate mizeriile umane. Vorbeşte într-un limbaj aproape straniu, pentru noi cei obişnuiţi cu deşertul faptelor, despre unicitatea noastră biologică şi începuturile misterioase ale vieţii, despre erorile genetice şi un eventual apocalips biologic, despre inevitabilul incest şi mediul teratogen. Genetica devine prin Daoud altceva decât ştiinţă, devine poezie şi încredere, responsabilitate socială şi teamă. Versurile lui cuprind toate spaimele şi toate năzuinţele geneticii. Fireşte Daoud nu este optimist – nici un genetician nu este optimist şi nu poate fi. Daoud nu este doar poetul neobişnuit de limbă română, este şi poetul geneticii. (C. Maximilian)

Numele spaimei

Integraţi într-un anume ritm
al Universului,
nu ştim cu certitudine
dacă recesia lui nebună
poartă semnul plus sau minus ?
La urma urmei nu este cazul
să ne facem probleme.
Nu are nici o importanţă
dacă fugim
sau ne retragem.

Atât din faţă
cât şi din spate
ne sperie acelaşi Infinit –
hăul unde,
dacă am ajunge,
am şti de unde venim.

Sunt clipa

Sunt clipa speciei
căreia îi aparţin,
realizarea unui program
prescris de ereditate,
traducerea vie a unui mesaj genetic
la care au adăugat câte o frază
fiecare din strămoşii mei.
Sunt amintirea părinţilor,
rodul unor îmbrăţişări şi al pasiunii.
Trăiesc similitudinea momentului
ivit pe axa temporală
şi intrat numaidecât în trecutul
pe care-l car în spate,
povară dulce.