Picturi acuarela (EM) cuprinse in colaje realizate de EM. Felicitarile sunt free la adresa http://exploziacurcubeului.blogspot.com/
26 mar. 2010
7 mar. 2010
4 oct. 2009
21 sept. 2009
16 sept. 2009
31 aug. 2009
31 iul. 2009
20 iun. 2009
17 iun. 2009
Rached Elias Daoud
Biografie
S-a născut în anul 1956, într-un mic sat din nordul Libanului. După izbucnirea războiului civil din ţara sa, şi-a întrerupt studiile începute la Facultatea americană de Medicină din Beirut, venind în România, unde şi-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Şi-a însuşit repede şi bine limba română, sporindu-şi preocupările poetice începute în Liban. Îşi scrie poezia direct în limba ţării noastre, pe care o consideră a doua sa patrie. Descoperit de revista „Flacăra” în 1979, debutează cu placheta de versuri „Fascinaţia timpului”, apărută la Iaşi în Editura „Junimea” (1981). Poeziile sale au fost frecvent publicate în revistele literare, Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica” şi altele. A tradus şi a publicat texte reprezentative din poeţi şi prozatori arabi în română, precum şi traduceri din lirica românească în limba arabă şi în limba engleză. A mai publicat volumele de poezii „Acest glas tulburător, „Adevăr zic vouă”, „Anamneza tragică” şi altele. Poezia lui este neobişnuită. Cu totul neobişnuită. El s-a apropiat de genetică şi de om, cu „neliniştile lui ancestrale”, cu imaginaţia poetului şi cu compasiunea medicului, chinuit de toate mizeriile umane. Vorbeşte într-un limbaj aproape straniu, pentru noi cei obişnuiţi cu deşertul faptelor, despre unicitatea noastră biologică şi începuturile misterioase ale vieţii, despre erorile genetice şi un eventual apocalips biologic, despre inevitabilul incest şi mediul teratogen. Genetica devine prin Daoud altceva decât ştiinţă, devine poezie şi încredere, responsabilitate socială şi teamă. Versurile lui cuprind toate spaimele şi toate năzuinţele geneticii. Fireşte Daoud nu este optimist – nici un genetician nu este optimist şi nu poate fi. Daoud nu este doar poetul neobişnuit de limbă română, este şi poetul geneticii. (C. Maximilian)
Numele spaimei
Integraţi într-un anume ritm
al Universului,
nu ştim cu certitudine
dacă recesia lui nebună
poartă semnul plus sau minus ?
La urma urmei nu este cazul
să ne facem probleme.
Nu are nici o importanţă
dacă fugim
sau ne retragem.
Atât din faţă
cât şi din spate
ne sperie acelaşi Infinit –
hăul unde,
dacă am ajunge,
am şti de unde venim.
Sunt clipa
Sunt clipa speciei
căreia îi aparţin,
realizarea unui program
prescris de ereditate,
traducerea vie a unui mesaj genetic
la care au adăugat câte o frază
fiecare din strămoşii mei.
Sunt amintirea părinţilor,
rodul unor îmbrăţişări şi al pasiunii.
Trăiesc similitudinea momentului
ivit pe axa temporală
şi intrat numaidecât în trecutul
pe care-l car în spate,
povară dulce.
S-a născut în anul 1956, într-un mic sat din nordul Libanului. După izbucnirea războiului civil din ţara sa, şi-a întrerupt studiile începute la Facultatea americană de Medicină din Beirut, venind în România, unde şi-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Şi-a însuşit repede şi bine limba română, sporindu-şi preocupările poetice începute în Liban. Îşi scrie poezia direct în limba ţării noastre, pe care o consideră a doua sa patrie. Descoperit de revista „Flacăra” în 1979, debutează cu placheta de versuri „Fascinaţia timpului”, apărută la Iaşi în Editura „Junimea” (1981). Poeziile sale au fost frecvent publicate în revistele literare, Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica” şi altele. A tradus şi a publicat texte reprezentative din poeţi şi prozatori arabi în română, precum şi traduceri din lirica românească în limba arabă şi în limba engleză. A mai publicat volumele de poezii „Acest glas tulburător, „Adevăr zic vouă”, „Anamneza tragică” şi altele. Poezia lui este neobişnuită. Cu totul neobişnuită. El s-a apropiat de genetică şi de om, cu „neliniştile lui ancestrale”, cu imaginaţia poetului şi cu compasiunea medicului, chinuit de toate mizeriile umane. Vorbeşte într-un limbaj aproape straniu, pentru noi cei obişnuiţi cu deşertul faptelor, despre unicitatea noastră biologică şi începuturile misterioase ale vieţii, despre erorile genetice şi un eventual apocalips biologic, despre inevitabilul incest şi mediul teratogen. Genetica devine prin Daoud altceva decât ştiinţă, devine poezie şi încredere, responsabilitate socială şi teamă. Versurile lui cuprind toate spaimele şi toate năzuinţele geneticii. Fireşte Daoud nu este optimist – nici un genetician nu este optimist şi nu poate fi. Daoud nu este doar poetul neobişnuit de limbă română, este şi poetul geneticii. (C. Maximilian)
Numele spaimeiIntegraţi într-un anume ritm
al Universului,
nu ştim cu certitudine
dacă recesia lui nebună
poartă semnul plus sau minus ?
La urma urmei nu este cazul
să ne facem probleme.
Nu are nici o importanţă
dacă fugim
sau ne retragem.
Atât din faţă
cât şi din spate
ne sperie acelaşi Infinit –
hăul unde,
dacă am ajunge,
am şti de unde venim.
Sunt clipaSunt clipa speciei
căreia îi aparţin,
realizarea unui program
prescris de ereditate,
traducerea vie a unui mesaj genetic
la care au adăugat câte o frază
fiecare din strămoşii mei.
Sunt amintirea părinţilor,
rodul unor îmbrăţişări şi al pasiunii.
Trăiesc similitudinea momentului
ivit pe axa temporală
şi intrat numaidecât în trecutul
pe care-l car în spate,
povară dulce.
28 mai 2009
7 mai 2009
30 apr. 2009
18 apr. 2009
10 mar. 2009
Rugaciune (Rumi)

Oh, Doamne Preaiubit!
De nu ne-arati Tu drumul, suntem pierduti;
O viata traita fara a Te slavi e moarta!
Iar daca nedreptate afli in slujitorii Tai,
E pentru ca dreptatea la sanul tau adasta!
Si daca spui ca soarele sau luna intunecate sunt,
Si daca spui ca dreptul chiparos e-ncovoiat,
.
Si daca spui ca firmamentul e doar temelie,
.
Ori ca pamantul si oceanul nu au nimic in san,
.
Acestea toate adevarate sunt
De le masori cu a Ta desavarsire!
La Tine e puterea, la Tine gloria si bogatia!
Esti mai presus de neimplinire sau de nefiinta,
Tu dai fiinta lucrurilor ce inca nu exista,
Si-apoi tot Tu le-aduci din nou in nefiinta.
5 mar. 2009
27 feb. 2009
26 feb. 2009
23 feb. 2009
Intelepciune (Osho)
Foto Osho preluata de la … http://patanjali1.blogspot.com/
Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.
De aceea, deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si veti deveni din ce in ce mai fericiti. Nu va trebui sa va intereseze daca iubirea va este returnata sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanta. Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urma este returnata sau nu sau daca celalalt ii
raspunde cu aceeasi moneda. In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca valoarea ei este intrinseca. Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra. Nu conteaza nici pe cine iubiti: poate fi un caine, o pisica, o piatra sau un copac.
Asezati-va langa o stanca, cu o atitudine plina de iubire. Purtati un mic dialog. Sarutati piatra si asezati-va pe ea. Simtiti-va una cu ea, si dintr-o data veti simti un val de energie dublata de o bucurie imensa. Poate ca nu piatra v-a raspuns la iubirea dumneavoastra - sau poate ca a facut-o, dar acest lucru nu are nici o importanta. Cert este ca iubirea dumneavoastra a generat acest val de fericire. Cine iubeste este fericit.
De intelegeti acest secret, puteti fi fericit 24 de ore pe zi. Daca sunteti plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fara sa mai depindeti de un obiect al iubirii, veti deveni din ce in ce mai independent, caci veti putea iubi fara ca cineva sa fie de fata. Veti putea iubi chiar si golul din jurul vostru. Chiar daca sunteti singur in camera,
veti umple intreaga camera de iubirea voastra. Chiar daca va aflati intr-o inchisoare, o veti putea transforma instantaneu intr-un templu. In clipa in care o veti umple cu iubire, ea nu va mai fi o inchisoare. Invers, un templu poate deveni o inchisoare daca nu este umplut cu iubire.
Singura răspundere adevărată este faţă de propriul tău potenţial, faţă de propria ta inteligenţă şi conştienţă, faţă de acţiunea conformă cu ele.
Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală.
Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume şi, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existenţă aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conştiinţa voastră. Este conştiinţa voastră filtrată prin corp.
Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.
Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi - aşa cum face majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.
Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii
Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune.
În momentul în care simţi că nu mai eşti dependent de nimeni, în fiinţă ţi se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubeşti. Din contră, vei cunoaşte pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, şi care se apropie mai degrabă de prietenie pură.
Citate preluate de la … http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Osho
Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.
De aceea, deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si veti deveni din ce in ce mai fericiti. Nu va trebui sa va intereseze daca iubirea va este returnata sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanta. Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urma este returnata sau nu sau daca celalalt ii
raspunde cu aceeasi moneda. In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca valoarea ei este intrinseca. Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra. Nu conteaza nici pe cine iubiti: poate fi un caine, o pisica, o piatra sau un copac.
Asezati-va langa o stanca, cu o atitudine plina de iubire. Purtati un mic dialog. Sarutati piatra si asezati-va pe ea. Simtiti-va una cu ea, si dintr-o data veti simti un val de energie dublata de o bucurie imensa. Poate ca nu piatra v-a raspuns la iubirea dumneavoastra - sau poate ca a facut-o, dar acest lucru nu are nici o importanta. Cert este ca iubirea dumneavoastra a generat acest val de fericire. Cine iubeste este fericit.
De intelegeti acest secret, puteti fi fericit 24 de ore pe zi. Daca sunteti plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fara sa mai depindeti de un obiect al iubirii, veti deveni din ce in ce mai independent, caci veti putea iubi fara ca cineva sa fie de fata. Veti putea iubi chiar si golul din jurul vostru. Chiar daca sunteti singur in camera,
veti umple intreaga camera de iubirea voastra. Chiar daca va aflati intr-o inchisoare, o veti putea transforma instantaneu intr-un templu. In clipa in care o veti umple cu iubire, ea nu va mai fi o inchisoare. Invers, un templu poate deveni o inchisoare daca nu este umplut cu iubire.
Singura răspundere adevărată este faţă de propriul tău potenţial, faţă de propria ta inteligenţă şi conştienţă, faţă de acţiunea conformă cu ele.
Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală.
Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume şi, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existenţă aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conştiinţa voastră. Este conştiinţa voastră filtrată prin corp.
Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.
Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi - aşa cum face majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.
Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii
Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune.
În momentul în care simţi că nu mai eşti dependent de nimeni, în fiinţă ţi se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubeşti. Din contră, vei cunoaşte pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, şi care se apropie mai degrabă de prietenie pură.
Citate preluate de la … http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Osho
18 feb. 2009
Pasul absent (Octavian Paler)
10 feb. 2009
Patria vieţii e numai prezentul (Mihail Eminescu)
Patria vieţii e numai prezentul.
Clipa de faţă numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. ¬ Iară trecutul
Şi viitorul numai o gândire-s.
În van împingeţi ce vi-i dinainte,
În van doriţi acelea ce-or veni.
Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte
Că toate-n lume, toate-s în prezent.
Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată
Au fost, va fi numai pentru că e.
Nu ştii că atingând pe-un singur om
I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.
Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă
Şi-n mii ea atunci va trezi
Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ.
Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






