Pulbere de stele

Sufi dans (Persia) & Rumi

2011-07-31T04:28:00.000-07:00

Dansul piramidelor (Romania)

2011-07-29T08:49:00.000-07:00

Drum crucial Ion Minulescu si Saltul Quantic

2011-07-06T10:29:00.000-07:00

Omagiu poetului Adrian Paunescu

2010-11-08T12:29:00.000-08:00

Pastel de toamnă

Pe muntele negru de frunza de vară

Te chem cu accent brumariu să te sperii

Când spicul de toamnă dă-n spicele verii

Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii

Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară

Şi vara ne-nchide în toamna afară

Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere

Şi cel care moare că moartea-i departe

Şi noi să fugim şi să scriem o carte

În ea cuprinzând ale toamnei mistere

Că suntem în lume pe-acolo prin partea

Pe unde întârzie poşta şi moartea.

Vara (Summer) EM

2010-06-22T21:30:00.000-07:00

Felicitari Paste (EM)

2010-03-26T04:18:00.000-07:00

Picturi acuarela (EM) cuprinse in colaje realizate de EM. Felicitarile sunt free la adresa http://exploziacurcubeului.blogspot.com/

8 Martie - Omagiu femeii

2010-03-07T10:45:00.001-08:00

Femeia este o raza a lui Dumnezeu.

Ea nu este o iubita pamanteana.

Ai putea sa spui ca este creatoare

nu creata.

(Rumi)

Anotimpurile (Vivaldi)

2009-10-04T13:38:00.000-07:00

Donald Zolan - Lumea copiilor

2009-09-21T05:17:00.000-07:00

Spiritul Muntilor Toamna (Spirit of the mountains)

2009-09-16T01:45:00.000-07:00

Scrisoare/rugaciune catre Maria

2009-08-31T00:47:00.000-07:00

Floarea de colt (EM)

2009-07-31T05:15:00.000-07:00

21 Iunie 2009 Solstitiul de vara

2009-06-20T05:16:00.000-07:00

Rached Elias Daoud

2009-06-17T21:35:00.000-07:00

Biografie

S-a născut în anul 1956, într-un mic sat din nordul Libanului. După izbucnirea războiului civil din ţara sa, şi-a întrerupt studiile începute la Facultatea americană de Medicină din Beirut, venind în România, unde şi-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Şi-a însuşit repede şi bine limba română, sporindu-şi preocupările poetice începute în Liban. Îşi scrie poezia direct în limba ţării noastre, pe care o consideră a doua sa patrie. Descoperit de revista „Flacăra” în 1979, debutează cu placheta de versuri „Fascinaţia timpului”, apărută la Iaşi în Editura „Junimea” (1981). Poeziile sale au fost frecvent publicate în revistele literare, Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica” şi altele. A tradus şi a publicat texte reprezentative din poeţi şi prozatori arabi în română, precum şi traduceri din lirica românească în limba arabă şi în limba engleză. A mai publicat volumele de poezii „Acest glas tulburător, „Adevăr zic vouă”, „Anamneza tragică” şi altele. Poezia lui este neobişnuită. Cu totul neobişnuită. El s-a apropiat de genetică şi de om, cu „neliniştile lui ancestrale”, cu imaginaţia poetului şi cu compasiunea medicului, chinuit de toate mizeriile umane. Vorbeşte într-un limbaj aproape straniu, pentru noi cei obişnuiţi cu deşertul faptelor, despre unicitatea noastră biologică şi începuturile misterioase ale vieţii, despre erorile genetice şi un eventual apocalips biologic, despre inevitabilul incest şi mediul teratogen. Genetica devine prin Daoud altceva decât ştiinţă, devine poezie şi încredere, responsabilitate socială şi teamă. Versurile lui cuprind toate spaimele şi toate năzuinţele geneticii. Fireşte Daoud nu este optimist – nici un genetician nu este optimist şi nu poate fi. Daoud nu este doar poetul neobişnuit de limbă română, este şi poetul geneticii. (C. Maximilian)

Numele spaimei

Integraţi într-un anume ritm
al Universului,
nu ştim cu certitudine
dacă recesia lui nebună
poartă semnul plus sau minus ?
La urma urmei nu este cazul
să ne facem probleme.
Nu are nici o importanţă
dacă fugim
sau ne retragem.

Atât din faţă
cât şi din spate
ne sperie acelaşi Infinit –
hăul unde,
dacă am ajunge,
am şti de unde venim.

Sunt clipa

Sunt clipa speciei
căreia îi aparţin,
realizarea unui program
prescris de ereditate,
traducerea vie a unui mesaj genetic
la care au adăugat câte o frază
fiecare din strămoşii mei.
Sunt amintirea părinţilor,
rodul unor îmbrăţişări şi al pasiunii.
Trăiesc similitudinea momentului
ivit pe axa temporală
şi intrat numaidecât în trecutul
pe care-l car în spate,
povară dulce.

1 IUNIE - Ziua copilului

2009-05-28T00:50:00.000-07:00

Luna (EM)

2009-05-07T06:36:00.000-07:00

Lotus (EM)

2009-05-07T06:30:00.000-07:00

Nemurire (Rumi)

2009-04-30T23:08:00.000-07:00

Paste Fericit!

2009-04-18T08:24:00.000-07:00

Rugaciune (Rumi)

2009-03-10T02:10:00.000-07:00

Oh, Doamne Preaiubit!

De nu ne-arati Tu drumul, suntem pierduti;

O viata traita fara a Te slavi e moarta!

Iar daca nedreptate afli in slujitorii Tai,

E pentru ca dreptatea la sanul tau adasta!

Si daca spui ca soarele sau luna intunecate sunt,

Si daca spui ca dreptul chiparos e-ncovoiat,

Si daca spui ca firmamentul e doar temelie,

Ori ca pamantul si oceanul nu au nimic in san,

Acestea toate adevarate sunt

De le masori cu a Ta desavarsire!

La Tine e puterea, la Tine gloria si bogatia!

Esti mai presus de neimplinire sau de nefiinta,

Tu dai fiinta lucrurilor ce inca nu exista,

Si-apoi tot Tu le-aduci din nou in nefiinta.

ETERNA FEMEIE

2009-03-05T02:18:00.000-08:00

Aspiratie (Rumi)

2009-02-27T05:22:00.000-08:00

Renastere (EM)

2009-02-26T01:25:00.000-08:00

Chemarea Primaverii (EM)

2009-02-26T01:21:00.000-08:00

Intelepciune (Osho)

2009-02-23T23:56:00.000-08:00

Foto Osho preluata de la … http://patanjali1.blogspot.com/

Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.

De aceea, deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si veti deveni din ce in ce mai fericiti. Nu va trebui sa va intereseze daca iubirea va este returnata sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanta. Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urma este returnata sau nu sau daca celalalt ii
raspunde cu aceeasi moneda. In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca valoarea ei este intrinseca. Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra. Nu conteaza nici pe cine iubiti: poate fi un caine, o pisica, o piatra sau un copac.

Asezati-va langa o stanca, cu o atitudine plina de iubire. Purtati un mic dialog. Sarutati piatra si asezati-va pe ea. Simtiti-va una cu ea, si dintr-o data veti simti un val de energie dublata de o bucurie imensa. Poate ca nu piatra v-a raspuns la iubirea dumneavoastra - sau poate ca a facut-o, dar acest lucru nu are nici o importanta. Cert este ca iubirea dumneavoastra a generat acest val de fericire. Cine iubeste este fericit.

De intelegeti acest secret, puteti fi fericit 24 de ore pe zi. Daca sunteti plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fara sa mai depindeti de un obiect al iubirii, veti deveni din ce in ce mai independent, caci veti putea iubi fara ca cineva sa fie de fata. Veti putea iubi chiar si golul din jurul vostru. Chiar daca sunteti singur in camera,
veti umple intreaga camera de iubirea voastra. Chiar daca va aflati intr-o inchisoare, o veti putea transforma instantaneu intr-un templu. In clipa in care o veti umple cu iubire, ea nu va mai fi o inchisoare. Invers, un templu poate deveni o inchisoare daca nu este umplut cu iubire.

Singura răspundere adevărată este faţă de propriul tău potenţial, faţă de propria ta inteligenţă şi conştienţă, faţă de acţiunea conformă cu ele.

Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală.

Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume şi, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existenţă aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conştiinţa voastră. Este conştiinţa voastră filtrată prin corp.

Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi - aşa cum face majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii

Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune.

În momentul în care simţi că nu mai eşti dependent de nimeni, în fiinţă ţi se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubeşti. Din contră, vei cunoaşte pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, şi care se apropie mai degrabă de prietenie pură.

Citate preluate de la … http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Osho

Pasul absent (Octavian Paler)

2009-02-18T04:19:00.000-08:00

Pasul absent

Doar un pas ne desparte.

Nu ştiu dacă pasul absent

e al meu

sau al tău.

Tu stai pe un mal al lui

eu pe altul

şi între noi curge noaptea.

Ca să ajungem atît de aproape

ca să rămînem atît de departe

doar un pas ne desparte

şi între noi curge noaptea continuu

prin pasul absent.

Patria vieţii e numai prezentul (Mihail Eminescu)

2009-02-10T08:17:00.001-08:00

Patria vieţii e numai prezentul.
Clipa de faţă numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. ¬ Iară trecutul
Şi viitorul numai o gândire-s.
În van împingeţi ce vi-i dinainte,
În van doriţi acelea ce-or veni.
Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte
Că toate-n lume, toate-s în prezent.
Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată
Au fost, va fi numai pentru că e.
Nu ştii că atingând pe-un singur om
I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.
Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă
Şi-n mii ea atunci va trezi
Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ.
Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi.

I-am cerut lui Dumnezeu

2009-02-03T07:54:00.000-08:00

I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi îndepărteze obişnuinţa.

Dumnezeu a spus NU.

Nu eu trebuie sa ti-o îndepărtez ci tu trebuie sa renunţi la ea.

I-am cerut lui Dumnezeu sa-l vindece pe copilul meu handicapat

Dumnezeu a spus NU.

Spiritul său este întreg, iar corpul său este trecător.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea răbdare.

Dumnezeu a spus NU.

Rabdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acorda, ea se învaţă.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea fericire.

Dumnezeu a spus NU.

Eu îţi dau binecuvântare; fericirea este în tine.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă scape de durere,

Dumnezeu a spus NU.

Suferinţa te face să laşi la o parte grijile lumeşti şi te aduce aproape de mine.

I-am cerut lui Dumnezeu să crească spiritul meu

Dumnezeu a spus Nu.

Tu trebuie să te creşti pe tine însuţi dar mă voi îngriji ca să fii roditor

I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea să-mi încânte viaţa

Dumnezeu mi-a spus Nu.

Eu ţi-am dat viaţa, aşa că poţi să te bucuri de toate lucrurile.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i IUBESC pe alţii,

aşa de mult cât mă iubeşte El pe mine.

Dumnezeu a spus…Ahhhhh, în sfârşit ţi-a venit ideea cea bună.

Eminescu (Grigore Vieru)

2009-01-30T03:22:00.000-08:00

La zidirea soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu...
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul ce de nemurirea noastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară.

Am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa nostră,
Neamule, tu, floarea mea albastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!

.....................................................

Cantaretul din harpa (Rumi)

2009-01-19T09:34:00.001-08:00

In vremea califului ‘Omar traia un cantaret din harpa, al carui glas era la fel de dulce precum al ingerului Israfil si care era foarte cautat la toate petrecerile. Dar timpul trecu si el imbatrani, vocea lui nu mai suna placut si nimeni nu mai dorea sa il asculte. Disperat, el se indrepta spre cimitirul din Yathrib si acolo i-a cantat lui Dumnezeu, cerandu-i indurare. Terminandu-si cantarea, el adormi si visa ca era in ceruri In aceeasi noapte o voce dumnezeiasca l-a indrumat pe ‘Omar spre cimitir cerandu-i sa ia in grija pe batranul ce-l va afla acolo.
‘Omar se indrepta spre acel loc, il gasi pe cantaret, ii darui acestuia bani, fagaduindu-i ajutor ori de cate ori ar avea nevoie. Cantaretul si-a aruncat harpa, spunand ca aceasta l-a indepartat de Dumnezeu, si s-a cait amarnic pentru pacatele sale trecute. Apoi ‘Omar l-a invatat ca de acum calatoria sa lumeasca s-a sfarsit si ca nu mai trebuie sa se caiasca pentru trecut, caci el a pasit acum in starea de beatitudine a unirii cu Dumnezeu, iar aceasta stare de extaz ar trebui alungate grijile pentru trecut si viitor. Cantaretul i-a urmat invataturile si nu a mai cantat niciodata.

Ruga de iertare pentru a-l fi numit “Mireasa” pe Dumnezeu.

Mustafa trecu dincolo de sine la acea chemare dulce,
ruga lui s-a stins “in zorii ce ucid noaptea cea lunga”.
Dar el nu s-a desteptat din visu-i minunat,
Si-astfel ruga din zori o amana pentru amiaza.
In noaptea nuntii sale, in fata miresei sale
Sufletul sau neprihanit a sarutat albele ei maini.
Iubirea si iubita sunt deopotriva tainice si ascunse,
Nu-mi lua drept vina daca-L numesc “Mireasa”.
As fi pastrat tacerea de teama Preaiubitului meu,
De mi-ar fi daruit macar o clipa de ragaz,
Dar El a spus: “Graieaste mai departe, nu-i pacat,
Nu-i altceva decat urmarea cea fireasca a legii tainuite,
Vina-i a aceluia ce vede pacate peste tot.
Cum ar putea Spiritul Pur si Tainuit sa caute vinovatii?
Invinuiri gasesc doar cei ce-s ignoranti,
Dar ei nu par nestiutori pentru-al Blandetii Domn.
In fata Creatorului blasfemia poate parea intelepciune,
In vreme ce in fata noastra este pacatul cel mai greu.
Daca din sute de fapte bune rasare un pacat,
E-asemeni uscaturii intr-o livada inflorita.
Ambele atarna cu aceeasi greutate in balanta,
Caci ambele cu trup si suflet se asemuiesc.
Si pentru ca-nteleptii nu au grait in van:
« Trupurile dreptilor sunt pure asemeni sufletelor ».
Vorbele, faptele si rugile celor drepti si intelepti
Sunt toate asemeni unui suflet pur far’de stigmat sau pata.

‘Omar il mustra pe cantaretul din harpa pentru plangerile sale si pentru meditatia trista supra trecutului

Apoi ‘Omar ii spuse: “Aceasta tanguire a ta
Arata ca te afli inca in acea stare de sobrietate.
Dupa care, indemnandu-l starea aceea sa o lase,
Il cheama la contopirea tainica cu Dumnezeu:
“Sobrietatea se-adapa cu amintiri despre trecut;
Trecutul, viitorul sunt ca un val ce Domnul ne puse peste ochi.
Arunca-le in focul cel mai viu. Cat timp
Vei sta-mpartit de aceste stari, asemeni fluierului?
Cat timp fluierul e impartit, el nu-si ascunde taina,
Si nici nu canta armonios de-ti pui in el suflarea.

Atata vreme cat dai tarcoale casei, esti un strain;
Cand vei patrunde in launtrul tau, vei fi acasa.
Tu, a carui cunoastere etse necunoasterea Datatorului de cunoastere,
Cainta ta tanguitoare este mai grava decat pacatul tau.
“Drumul celui anihilat” este o alta cale;
Sobrietatea-i falsa si-i ratacire de la acel alt drum.
O, tu cel ce cauti sa fii iertat pentru trecut,
Cum oare o sa fii iertat pentru cainta aceasta?
O vreme te inchini la muzica din corzile lautei
Si-n alta te tanguiesti si versi lacrimi amare”

In vreme ce Patruzatorul descopera aceste taine
Inima cantaretului din harpa s-a innoit pe data.
Asemeni unui suflet, scapat a fost de planset si de veselie,
Viata lui cea veche a murit iar el s-a primenit.
Si mai apoi cazu el intr-o uimire adanca,
Caci mai presus se afla de cer si de pamant,
O inaltare a inimii ce mai presus era de toate inaltarile;

Eu nu pot s-o descriu; de stii tu cum, graieste!
Extaz si slove dincolo de toate vorbele extazului;
Afundare in slava Stapanitorului slavei!
Contopire din care nu mai exiasta scapare,
De parca ar fi devenit una cu Oceanul Insusi!
In fata Mimtii Universale, mintea omeneasca nu exista
Caci un impuls ce-i dependent de altul e nimic;
Dar cand acel impuls il misca pe acest impuls,
Valurile acelei mari se-nalta pana-n locu-acesta

Pasind pe Noul Pamant (EM)

2009-01-07T04:16:00.000-08:00

Visul meu ...

La 28 02 2006 am postat pe site-ul www.lucratorul-in-lumina.com viziunea mea despre cum va arata locul unde o sa traiesc pe Noul Pamant

PASIND PE NOUL PAMANT

In zare se vede un lant de munti cu crestele inzapezite. Intr-un plan mai apropiat sint alti munti impaduriti cu brazi falnici ce-si revarsa mirosul ozonat al cetinii.

Dintre vai coboara rauri cu limpezime de cristal, susurul lor adancind si mai mult PACEA din jur.

Pestii fac salturi ghiduse dupa gazele de la suprafata apei.

La poalele muntilor este o padure de foiase in care pasarile ciripesc jucause iar animalele traiesc in buna intelegere atat intre ele cat si cu oamenii, in ARMONIE perfecta.

La liziera padurii se intinde o pajiste larga traversata de alei, strajuite de tufe si flori multicolore, care te conduc pina la casa ce se zareste printre crengile copacilor.

Iarba cruda si florile isi ofera cu generozitate parfumul proaspat si delicat care atrage fluturii, albinele si alte insecte care se infrupta din nectarul cupelor inmiresmate.

Soarele priveste din inalt peisajul mirific si, in semn de IUBIRE, isi trimite razele mangietoare ca totul sa fie scaldat in LUMINA.

Sa celebram cu bucurie nasterea Noului Pamant sub ploaia de stele pe care Universul o revarsa din “Cosul Abundentri Divine” cu generozitate si iubire.

Va invit sa pastram vie aceasta flacara si sa “visam” in continuare la Noul Pamant unde Raiul sa fie casa noastra, ACASA de care ne este asa de dor.

Sfantul Graal

2008-12-23T01:22:00.001-08:00

Sfîntul Graal

Andreea Popescu
Universitatea Bucuresti

Legenda Sfîntului Graal este o alegorie a dorintei umane de cunoastere a Adevarului si a Divinului, care poate fi obtinuta numai printr-o viata de puritate ideala. În multiplele sale ramificatii, pornind de la istoria timpurie si poemele cautarii propriu-zise, Graalul îsi pastreaza misterul. Gasirea acestuia devine o aventura eterna, caci sensul ei scapa mereu cavalerului, identificîndu-se cu un destin exceptional.

Legenda arthuriana, una dintre cele mai reprezentative creatii literare ale Evului Mediu, cuprinde poeme despre aventurile miraculoase ale cavalerilor Mesei Rotunde. Pornind dinspre Camelot, castelul regelui Arthur, acestia patrund într-o lume dominata de magie, locuri fermecate cuprinse în indescifrabila si misterioasa Padure. Astfel cavalerul trebuie sa-si demonstreze calitatile morale si faptul ca merita sa fie membru al societatii de elita a Mesei Rotunde. Totusi, exista si o alta cale prin care cavalerul ales devine mai mult decît un reprezentant al unei anumite ordini, el avînd posibilitatea de a ridica regatul arthurian de la nivelul terestru la cel celest. Aceasta transformare este posibila numai prin cautarea si gasirea acelui obiect sacru menit a sfîrsi magia si farmecele din Logres (1). Iar acest obiect este Sf. Graal.
Cautarea Sf. Graal este suprema realizare în contextul legendei arthuriene. Legenda Graalului, cu multiplele sale ramificatii si continuari, este cel mai greu de interpretat si de descris din punct de vedere istoric. Este partea pur imaginara din toate romanele cavaleresti. Daca aventurile obisnuite erau imaginea unui anumit cod comportamental, întîlnit la curtile feudale, legenda Graalului aduce în prim-plan reprezentari ale vietii religioase legate de dogma crestina. Datorita naturii sale variate si incerte, aceasta este cautarea absoluta, aflarea propriei identitati în termeni religiosi. Cavalerul Graalului este cel ales, demn sa patrunda în lumea eclectica si misterioasa a castelului Regelui Pescar. Cavalerul Graalului are alte calitati decît cele obisnuite membrilor Mesei Rotunde, anume puritate fizica si spirituala, devotiune, umilinta în fata divinului, pietate, mila pentru cei în nevoi si o dedicatie completa pentru aceasta cautare. Lumea reala nu prezinta nici un interes pentru cavalerul ales.
În ceea ce priveste originea Graalului au fost date mai multe explicatii, care au condus la formularea a doua teorii importante: una conform careia Graalul era asociat traditiei celte, ritualurilor pre-crestine ce includeau arme magice, lancea zeilor, cazanul magic menit sa dea sau sa curme viata, un creuzet alchimic legat de practica miturilor cu vase, idee sustinuta de legendele irlandeze si galeze, dar si de o traditie ce ajunge pîna la Herodot. A doua teorie este cea crestina, care este bazata pe Martiriul Cristic. Aceasta din urma este mult mai aproape de spiritul profund religios al epocii si de aceea pe aceasta o voi lua în discutie.
Poemele arthuriene sugereaza ca Sf. Graal este potirul sau vasul folosit de Iosif din Arimathea pentru a strînge sîngele lui Cristos cînd acesta era rastignit pe cruce. O alta traditie legata de acest episod spune ca acest potir este acelasi cu cel folosit la Cina cea de taina. Conform poemelor medievale, Iosif a adus vasul cu el în abatia Glastonbury (unul din locurile mitice ale legendei), unde acesta a fost pierdut. De la episodul biblic, prin literatura, Graalul devine un obiect misterios a carui cautare nu are sfîrsit. Celui care gaseste Graalul, îi întelege misterele si devine cavalerul acestuia, îi este permisa cunoasterea suprema. Astfel legenda devine o alegorie a cautarii umane pentru adevarata cunoastere, a Adevarului si Divinului, care poate fi obtinuta numai printr-o viata de o puritate ideala. De la introducerea temei Graalului, legenda arthuriana devine esentialmente crestina, iar regele Arthur – un rege crestin conducînd un popor eminamente religios.
În literatura Graalului se gasesc doua niveluri ale legendei, aparent independente în origine. Acestea sînt poemele Cautarii propriu-zise si poemele Istoriei timpurii a Sf. Graal. Cele mai cunosute episoade ale Cautarii sînt Conte du Graal de Chrétien de Troyes, Parzival de Wolfram von Eschenbach si poemul galez Peredur . Istoria timpurie se ocupa mai mult de originea talismanelor ce compun procesiunea Graalului, anume o sabie, o lance care sîngereaza si un graal.
În ceea ce priveste natura Sf. Graal, exista mai multe opinii. Nici pîna astazi misterul nu a fost dezlegat. Mister al numelui, în primul rînd. Chrétien de Troyes, primul care introduce tema Graalului în legenda arthuriana, nu explica natura sau originea acestuia. El numeste graal un obiect ce putea fi o farfurie sau un potir. O prezentare asemanatoare se regaseste în asa-numita Cronica a lui Hélinand , din secolul al XIII-lea. Acest obiect straniu se gaseste numai la castelui Regelui Pescar, care, grav ranit, asteapta vindecarea din partea celui care va dezlega misterul. În poemul lui Chrétien cavalerul care ajunge la castel este Perceval, dar acesta rateaza initierea finala. Ceea ce este asteptat de la el este o simpla întrebare: „La ce serveste Graalul?“ Aceasta întrebare ar fi sfîrsit perioada de farmece si magie în regatul lui Arthur, ar fi adus pace si întelegere în tara, dar mai ales cavalerii terestri ar fi devenit cavaleri celesti, iar orasul Omului ar fi devenit orasul lui Dumnezeu .
Esecul lui Perceval amîna aceasta revelatie, deoarece acesta nu mai era alesul, fusese deja inclus în societatea reala a cavalerilor. De altfel, diferitele etape parcurse de Perceval ne arata viitorul esec. Castelul Graalului se afla î n mijlocul unei pustietati simbolice pentru ariditatea si sterilitatea acelei zone. Castelul, numit în unele poeme Montsalvage si în altele Corbenic, este izolat de restul lumii arthuriene, aceste doua spatii diferite reprezentînd doua atitudini diferite fata de existenta umana. Aceasta pustietate, denumita în poemele franceze „Terre Gaste“, este lumea ca o padure împietrita, unde timpul este imobil, este un loc al mortii si al imposibilei întoarceri. Cavalerul trebuie sa fie salvatorul de la o atare prabusire în neant. De fapt aceasta lume este semnul unei mari dureri, o oglindire a bolii de care sufera Regele Pescar. De altfel în toate poemele dedicate acestei teme jocul oglinzilor este esential, aspect vizibil atît la nivel narativ cît si la nivel simbolic. În poemul lui Chrétien de Troyes naratiunea este structurata pe doua niveluri, anume aventurile lui Perceval si ale lui Gauvain. În Cautarea Sfîntului Graal , continuarea anonima a acestei teme, poemul cuprinde trei niveluri ce reprezinta aventurile lui Perceval, Bors si mai ales Galahad. Iar în ultima versiune a legendei arthuriene, datorata scriitorului englez Sir Thomas Malory, aventurile nu mai sînt individuale, ci implica întreaga societate a Mesei Rotunde.
Pe masura ce legenda se amplifica, Graalul însusi îsi schimba natura. Procesiunea Graalului în poemul lui Chrétien de Troyes este clar recreerea procesiunii liturgice, castelul devenind o catedrala luminata. În continuarile anonime ale secolului al Xlll-lea în Franta se pastreaza aspectul liturgic, dar cu mai putin fast si mai mult accent pe penitenta si asceza. De altfel cavalerul Graalului nu mai este Perceval, ci Galahad, întruchiparea perfecta a mesagerului divin, cel asteptat si singurul capabil sa aduca mîntuirea pentru lumea arthuriana. Fiu al lui Lancelot du Lac, Galahad este simbolul cavalerului-pelerin venit pe aceasta lume pentru a avea revelatia suprema, crestina a Graalului. La Sir Thomas Malory Graalul este doar vasul euharistic, iar gasirea acestuia este posibila pentru toti oamenii de buna-credinta. Malory schimba astfel modelul francez al legendei, renuntînd la ideea cavalerului ales, unicul care putea îndeplini aceasta cautare. De altfel, o data cu schimbarile de mentalitate ale Evului Mediu, un pesimism din ce în ce mai accentuat cuprinde legenda arthuriana, care va culmina cu batalia de pe cîmpia Salisbury, în care toti cavalerii Mesei Rotunde mor, iar Arthur paraseste aceasta lume. Atunci Graalul va fi disparut, dus la ceruri, pentru ca nimeni sa nu-l mai poata gasi. O versiune interesanta a Graalului ne este data în poemul lui Wolfram von Eschenbach, un poet german din secolul al XIII-lea. Acesta preia tema din poemele franceze, dar aduce o modificare majora. Graalul nu mai este un potir asociat episodului biblic sau ceremoniei liturgice, ci o piatra pretioasa de o forma nedefinita. Aceasta, denumita „Lapis exilis“, este poate o imagine a pietrei filosofale, a pietrei alchimice sau, într-o interpretare religioasa, implicita în poemul german, piatra desprinsa de pe fruntea îngerului atunci cînd acesta a cazut. Graalul este atît de greu, încît nu poate fi purtat de nimeni, iar cavalerul vede numai o imagine a acestuia. Spre deosebire de poemele franceze, Wolfram da o solutie optimista aventurii lui Perceval, aducîndu-l a doua oara în fata Graalului pe care acesta îl vede si îl cunoaste. Versiunea lui Wolfram se asociaza cu legendele germane despre cavalerul cu lebada, Lohengrin, fiu al lui Parzival si cavaler al Graalului. În aceste legende Graalul este reprezentat împreuna cu o porumbita, simbol al inocentei si puritatii.
Lumea Graalului este cu totul diferita de cea a aventurilor obisnuite, deoarece reguli speciale i se aplica, reguli legate mai mult de canoanele religioase decît de viata lumeasca. Este o lume a initierii, dar daca cea cavalereasca era bazata pe victorii în turniruri sau în confruntari cu alti cavaleri în misterioasa Padure, initierea prin Graal este una pur spirituala pentru ca ceea ce conteaza este împlinirea sufleteasca prin recunoasterea propriilor limite si greseli. De aceea Perceval, la sfîrsitul poemului lui Chrétien de Troyes, ajunge la o abatie unde rascumpararea greselii sale se face prin penitenta si umilinta.
În legenda Sfîntului Graal sensul întotdeauna transcede imaginea, obiectul spune mai mult decît ceea ce reprezinta. În acest fel apare problema transcendetei, a ceea ce este dincolo de imagine, dincolo de orice reprezentare a obiectului. De aici se isca probabil obsesia întelegerii sensului ascuns în obiecte. Consecinta normala este ispita cautarii. Care este sensul vietii, al existentei noastre, si de ce acesta ne scapa mereu? Si de ce totusi îl cautam? Pîna cînd viata si cautarea devin una si aceeasi aventura. Apoi, aceasta cautare este altceva decît dorinta de a sti despre lumea obisnuita. Numai în legenda Graalului gasim asemenea idei profunde, o mai completa participare a întregii fiinte. În aceasta aventura nu se cîstiga o simpla experienta, ci un destin! Putini au curajul sa pornesca pe un asemenea drum. Majoritatea ramîn la castelul regelui Arthur, preferînd confortul lipsit de incertitudini. Altii intra în Padurea deasa si atragatoare, înselatoare, foarte doritori sa nu piarda drumul de întoarcere, în schimb pierzîndu-l pe cel din fata! Cîtiva au curajul aventurii totale, adica a vietii petrecute într-o permanenta cautare, la sfîrsitul careia, chiar daca exista un raspuns, acesta nu este transmisibil. Fiecare scapa singur. Si moare singur. „Tot ceea ce este vizibil este legat de invizibil“, spunea Novalis. În legenda sfîntului Graal momentul final este acela al unei non-vederi. Atunci alesul afla revelatia, lumina si raspunsul. Raspuns dat, si nu gasit, imposibil de transmis, deoarece experienta este unica si individuala. Singurul posibil raspuns pentru ceilalti ramîne numai dorinta de a cunoaste, a eternei cautari, la capatul careia se afla doar Sfîntul Graal.

Bibliografie
Ford , Boris (ed.), Medieval literature , vol.2, Londra, Penguin Books, 1990
Henri, Rey-Flaud , Le Sphinx et le Graal , Paris, Payot & Rivages, 1998
Régnier-Bohler, Danielle (ed.), La légende arthurienne , Paris, ed. Flammarion, 1993
http://www.itrc-buc.ro/Sfantul%20Graal.htm

Inorogul - fiinta mistica

2008-12-08T01:24:00.000-08:00

............................

Inorogul, numit şi licorna sau unicorn, este un animal mitologic. Inorogul este reprezentat ca un cal alb având un corn în mijlocul frunţii. Legendele descriu acest corn ca având puteri miraculoase: vindecă bolile, curăţă răul, dă viaţă.
Unicornul sau inorogul a reprezentat, de-a lungul secolelor, un subiect in jurul caruia s-au iscat numeroase legende.
Pe timpul Potopului el a fost cel care a salvat Arca, legand-o si tragand-o cu cornul sau imens, salvand umanitatea, animalele si plantele de la o distrugere totala.
Nu se stie cu siguranta daca inorogul a existat sau nu, dar povesiri despre el au existat in toate colturile lumii. Unele povesti vorbesc despre unicorn ca despre o fiinta cu puteri miraculoase, invizibila si cu posibilitatea de a se ascunde de privirea oamenilor, disparand ca prin minune in padurile intunecoase. In epoca medievala, inorogul este reprezentarea puterii, dar şi a purităţii. Prin cornul sau unic, inorogul reprezinta sageata dreptatii, raza solara, sabia lui Dumnezeu.
Unicornul este in general o fiinta singuratica, desi unele basme vorbesc despre grupuri de inorogi care alearga impreuna si se adapa din raurile involburate ale padurilor. Alte povesti ne asigura ca inorogii se nasc din valurile marii si ies adesea sa alerge si sa se joace pe plaja insorita. In legendele arabe, unicornul apare din mijlocul nisipurilor desertului si se apropie doar de copiii singuri, adoarme o vreme langa ei si apoi dispare din nou.

Ultimul inorog (The last unicorn)

Intr-o padure fermecata inorogul a descoperit ca este ultima din specia sa si a decis ca trebuie sa afle ce s-a intamplat cu ceilalti unicorni. Auzise de la un fluture ca ceva caruia i se spune Red Bull ar stii ce s-a intamplat. Prin urmare s-a hotarat sa porneasca intr-o calatorie periculoasa in afara padurii sale pentru a gasi inorogii. In timpul calatoriei a fost prinsa de o vrajitoare care a inchis-o intr-o cusca pentru a fi prezentata la carnavalul vrajitoarelor. A scapat insa cu ajutorul unui magician cam nepriceput si alaturi de Moll Grrue, iubita capitanului padurii Greenwood, Cptain Cully, au pornit in calatorie. Au ajuns in apropierea castelului regelui Haggard, presupus rapitor a lui Red Bull. Acolo chiar l-a intalnit pe Red Bull si nu era acea fiinta infricosatoare cum se vorbea. Mai apoi, magicianul nepriceput, Schmendrick, printr-o magie neprevazuta, a transformat inorogul intr-o preafrumoasa fata, insa Red Bull a parasit-o. Schmendrick, Molly Grue si fata au intrat in castel, magicianul prezentand-o pe fata inorog ca fiind Lady Amalthea. Au ramas la castel, Amalthea se simtea din ce in ce mai mult om si cunoscandu-l pe fiul regelui, printul Lir, s-a indragostit de el. Fiind indragostita nu a uitat totusi de scopul calatoriei sale, adica gasirea celorlati inorogi. Regele Haggard a chemat-o intr-o zi sa-i spuna de locul unde se afla inorogii, avand indoieli ca femeia e mai mult decat ceea ce pare. Amalthea, Molly Grue, Schmendrick, Lir au avut de trecut o proba grea, sa gaseasca raspunsul la o ghicitoare de-a lui Red Bull aveau de gasit pasajul spre barlogul lui Bull din subsolul castelului, prin ceasul spart. Au patruns acolo, Red Bull se obisnuise cu noua infatisare a unicornului si a urmat-o. Schmendrick, in incercarea sa de a o scapa pe Almathea de Bull, a facut o vraja si a transformat-o din nou in inorog, dar ea nu vrea sa se desparta de Lir. Bull o conduce spre ocean, acolo unde ii condusese si pe ceilalti inorogi, dar apare lir intre ei, se da o lupta si Lir este ucis. Fata inorog, in marea ei durere devine foarte agresiva si-l impinge pe Bull in ocean. Adusi de spuma alba a valurilor care s-au format, inorogii au iesit cu totii din apa, valurile formate au acoperit castelul regelui Haggard, acesta inecandu-se. Pe tarm, fata inorog, prin magie l-a readus la viata pe printul Lir. Schmendrick, magicianul, l-a convins pe Lir ca a castigat mai mult prin iubirea unui unicorn decat daca ar fi ramas singur. Si-a cerut iertare fetei inorog ca a impovarat-o cu atatea regrete si cu moarte, dar fata inorog i-a multumit pentru ca au readus inorogii in lume si chiar daca este singurul unicorn care simte pareri de rau, e si singurul inorog care stie ce este iubirea.

NOROCUL INOROGULUI

INOROGUL (licornul, unicornul sau einhornul) este o alta reprezentare zoomorfa ce apartine universului atat de fertil in imaginatie al Evului Mediu. Preluat dintr-o legenda indiana, inorogul este descris ca un animal cu trup de cal, alb, frumos, avand capul rosu, ochii albastri si un corn sinuos, lung de un cot, amplasat in frunte. Acest corn (alb in dreptul fruntii, negru spre mijloc si purpuriu spre varf) are puterea de a neutraliza otravurile. Animalul este sfios, enigmatic, singuratic, iubitor al puritatii, motiv pentru care nu poate fi prins decat de o fecioara casta, goala, pe care el simtind-o, I se aseaza in poala. Raspandirea sa in literatura si arta Evului Mediu Occidental (este renumita seria de tapiserii intitulata “La Dame a la Licorne”, datand din secolul al XV – lea) este pusa pe seama excesivului erotism al vremii, erotism pe care epocile urmatoare il vor prelua, trandformand imaginea animalului intr-un simbol falic (este deseori asemanat cu motivul elenistic al Ledei cu lebada, fiind frecvent reprezentat in arta manieristilor care il interpretau ca o “melancolie a virilitatii”). Crestinismul medieval il investeste cu o aura mistica, asemanandu-l cu puritatea spiritului divin care patrunde si se reincarneaza in trupul neintinat al Fecioarei. Este deci un simbol al virilitatii spirituale, al cununiei mistice dintre Fecioara si Cuvantul Lui Dumnezeu.

In vechea Persie, inorogul era considerat ca simbol al lumii, reprezentand virilitatea epuizata (opusa Leului, spre exemplu, simbolizand forta solara). Pentru a ramane inca in domeniul interpretarilor sa mai consemnam ca inorogul a mai fost considerat, in epocile post-medievale, ca si simbol al opsesiei momentane, al glumei, al ironiei si satirei sau al nebuniei si absurditatii. Marco Polo descrie “inorogi” intalniti de el in Jawa, despre care spune ca “sunt mai mici decat elefantii si au par ca bivolii si picioare ca elefantii. In mijlocul fruntii au un corn negru si gros si va mai spun ca ei nu fac rau cu cornul acela, ci cu limba care e toata acoperita cu tepi lungi. Capul il au ca mistretii si tot asa il poarta, aplecat catre pamant. Nu e adevarat, cum se zice pe la noi, ca se lasa prins de o fecioara, ci dimpotriva”. Am redat acest pasaj pentru a constata modul in care o realitate, transmisa oral si reinterpretata in timp de catre povestitori, carora nu le lipsea darul fanteziei, poate deveni mit si de aici, poate (iarasi rastalmaci) servi drept argument moral in cadrul unei mitologii crestine. Este un proces care s-a petrecut cu multe dintre imaginile la care ne-am referit pana in momentul de fata si al caror simbol l-am detaliat tocmai pentru a sublinia aceasta metamorfoza.

Opusa acestor legende referitoare la inorog este descrierea din Fiziolog care mentioneaza ca “inorogul este gadina mare si nu un corn in frunte, mare si iaste ager, si agiunge pre caprioara si o loveste cu cornul si o impunge. Deci tot o poarta in corn in 40 de zile pana putrezeste din cade din corn; si pana o poarta numai cu limba linge sangele si scura tot lingand sangele; aceea ii iaste hrana foarte cu nevoie si se roaga lui Dumnezeu”. Raspandirea acestei reprezentari in aria de cultura a Orientului medieval european este pusa pe seama influentelor puternice ale cartilor populare, in speta romanului popular medieval Varlaam si Ioasaf, de unde a fost preluata pilda inorogului si inclusa chiar in iconografia religioasa. Pilda suna in felul urmator: un om fuge urmarit de un inorog care scotea urlete puternice. Omul cade insa intr-o prapastie, dar va reusi sa se salveze agatandu-se de un copac. Acesta insa incepe sa fie ros la radacina de doi soareci – unul alb si unul negru. Omul se sperie si mai tare atunci cand, pribind in jos, vede agintandu-se spre el un sarpe groaznic. Potrivit moralei medievale, talcul acestei pilde ar fi urmatorul: inorogul reprezinta chipul mortii care il urmareste pe om, prapastia este lumea pacatoasa; copacul – cursul vietii ros de timp, din zile si nopti (cei doi soareci), iar sarpele nu este altceva decat Iadul cel inspaimantator.

Tema se regaseste in literatura veche romanesca in lucrari ca “Viata patriarhului Nifon”, scrisa de Gavril Preotul, “Invataruile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie”, precum si romanul popular “Alexandria”. Se observa ca, spre deosebire de interpretarile date de Occident in perimetrul cultural romanesc (si cel sud-est european, in general) imaginea inorogului capata cu totul alte sensuri, ea dobandind o semnificatie ce tine mai mult de o anume filozofie a vietii, cu ecouri in planul comportamentului etic. Tema fugureaza si in erminiile de pictura, fiind preluata de biserica pentru valoarea sa morala. Ea se intalneste in pictura medievala romaneasca inca din secolul al XIV – lea (la bolnita Coziei, la Tismana, la Stanesti-Valcea etc) regasindu-se mai apoi si la alte monumente din veacurile XVII-XIX, la Filipestii de Padure, la Bjesti-Arges, Negreni-Valcea s.a.). Doua dintre exemplele pe care ni le ofera pictura romaneasca au semnificatii aparte si este necesar sa atragem atentia asupra lor. Este vorba in primul caz de stema de piatra a lui Neagoe Basarab, reprezentand un dragon strapuns de un “tapricorn” (un tap cu corn), provenita de la fostul turn de incinta ridicat de domn la Curtea de Arges. Este o replica heraldica a stemei lui Vlad Dracul, avand o semnificatie aparte izvorata din simbolistica biblica (in Cartea lui Daniel 8[3-7], tapul cu un corn mare in frunte infrange berbecul cel puternic), dobandind insa in epoca sensuri absolut laice.

Dan Zamfirescu, in studiul sau despre “Invataturile lui Neagoe Basarab”, arata ca pasajul cu inorogul se refera tot la profetia lui Daniel, dar este preluat dintr-o versiune sarbeasca a “Alixandriei”, care este foarte apropiata cu reprezentarea heraldica a stemei in discutie. In textul respectiv se spune “cand va fi cursul anilor 5200 esi-va inorogul (in versiunea sarbeasca inorogul este denumit “edinorog cozl”, adica tapul cu cron) si va goni pe toti pardosii de la apus si va merge la berbecele cel mare ce-I ajung coarnele pana la cer si-l injunghia inorogul la inima si se vor cutremura limbile”. Decriptarea sensului acestei interpretari ar fi urmatoarea: inorogul il reprezinta pe Alexandru cel Mare, iar berbecele (care in stema amintita este inlocuit cu un dragon) pe Darius si, prin el, intreg Orientul. Cum stema lui Neagie fusese initial si pictat, inorogul avea culoarea rosie (culoarea impreriala in Bizant), iar dragonul era colorat in verde (culorea Imperiului Otoman; in literatura crestina ortodoxa era considerata culoarea demonului); sensurile acestei reprezentari heraldice ar semnifica, in final ideea luptei antiotomane in care se argumenteaza domnul muntean, fapt care de altfel este confirmat de realitatea istorica, de politica pe care a desfasurat-o Neagoe Basarab in timpul domniei sale in Tara Romaneasca. O a doua reprezentare semnificativa a inorogului asupra careia am dorit sa ne mai oprim este aceea aflata in diploma de innobilare a lui Nicolaus Olahus (adica Nicolae Valahul sau Nicolae Romanul), in textul careia, in legatura cu emblema acordata familiei sale – un inorog, se spun urmatoarele: … Iar unicul din emblema drept aceea insemneaza nobilimea neamului (tau) si deodata (si de acelasi timp) si istetimea (lui), caci ce este asprime de fiara, aceea in om este tarie, de care este vestita viata romaneasca”.

Iata asadar cateva interpretari autohtone ce pleaca de la o radacine comuna, dar care au suferit adaptari la realitatile sociale si politice ale vremii, pierzandu-si practic sensul initial, mistic, convertit in cea mai autentica imagine laica. Este de fapt un fenomen pe care l-am mai intalnit in aceste pagini si care confirma inca o data faptul ca, dincolo de tipicul nomativelor unei ideologii religioase, intervin comandamente ce impun un transfer de semnificatii catre evenimentele majore ale epocii, ale unei situatii locale, transfer ce devine pentru masa poporului un mesaj ale carui semnificatii ideologie sunt pentru el mai lesne de descifrat.

SURSA : Victor Simion – Imagini, legende, simboluri

Eliberare (Melfior Ra)

2008-11-28T00:35:00.000-08:00

Te-am dezlegat, esti liber

Sa te inalti spre Soare

Sa te-nvesmanti in haina

Luminii din ninsoare.

Te-am dezlegat de piatra

Ce-a fost o incercare

Strabate inaltimea

Spre care simti chemare.

Ramai astru-ntre astri

Aceasta ti-e menirea

Fereste-te de glodul

In care-i omenirea.

Tinteste sfere-nalte

Cand zidit esti varf de pisc

Speranta si credinta

Inlatura orice risc.

Melfior Ra ... http://melfiorra.ro

Mathnawi (Rumi)

2008-11-15T02:28:00.000-08:00

Mediul spiritual
Ce ar trebui sa stim pentru a primi cunoasterea pe care Rumi ne-o ofera? Intai de toate, trebuie inteles ca traditia lui Rumi nu este una "orientala". Nu este o traditie a Estului sau a Vestului, ci ceva intre cele doua. Limba materna a lu Rumi a fost persana, o limba indo-europeana puternic influetata de vocabularul semitic. In plus, traditia islamica spune ca omului i s-a dat dor o singura religie prin intermediul nenumaratilor profeti sau mesageri, care au mers la toate popoarele de pe pamant aducandu-le cunoasterea Duhului. Dumnezeu este sursa intregii veti. Esenta lui nu poate fi descrisa sau comparata cu ceva, insa El poate fi cunoscut prin anumite calitati spirituale care sunt manifestate in lume si in sufletul omului.
Islamul este ineles ca o continuare a traditiei abrahamice sau iudeo-crestine, cinstind profetii evei, precum si pe Iisus si pe Maria. Starea omului neiluminat este una a "necredintei", in care un individ traieste in sclavia falsului sine si doreste bunurile lumiii materiale. Practicile spirituale pe care Ru i le indica sunt menite sa preschimbe cerintele falsului sine si sa se atinga "supunerea" in fata unei ordini mai inalte a realitatii. Fara aceasta supunere adevaratul sine este syapanit de catre ego si traieste intr-o stare de neincetat conflict, datorata unor impulsuri contradictorii.Sinele inrobit este despartit de legatura sa fireasca cu inima, principalul organ al perceperii realitatii, si nu mai poate primi calauzirea spirituala si hrana pe care inima le procura. Sfarsitul acestei scalvii si false separatii conduce la realizarea si dezvoltarea adevaratei noastre umanitati. Maturitatea spirituala inseamna realizarea faptului ca sinele este o reflexie a Divinului. Dumnezeu este Preaiubitul sau Prietenul, identitate transpersonala. In iubirea sa pentru cel Preaiubit iubitorul ajunge sa se uite pe sine.
Djalal-ud-Din, supranumit "printul poetilor sufi", a fost un mare mistic, combinand in sine ganditorul si artistul. In intreaga sa opera poetica el a cantat iubirea Divina, care a fost ghidul spiritual al vietii sale. El nu l-a cautat pe Dumnezeu in afara, ci in sine insusi. A crezut ca dragostea a fost cel mai mare semn al lui Dumnezeu aratat omului. El a simtit cum se dizolva in oceanul fara de sfarsit al iubirii Divine, "intocmai cum zaharul se dizolva in apa"
Dedicandu-se unei vieti de nesfarsita dragoste spirituala, poezie, muzicasi dans, Mawlana a fost un mare umanist. Iubirea sa pentru oameni a fost fara margini. El obisnuia sa spuna: "Noi iubim, de aceea viata omeneasca este frumoasa!" Filozofia sa poate fi rezumata de versul urmator:

Vino iarasi!
Vino iarasi, oricum ai fi,
Chiar daca esti fara credinta,
Un adorator al focului sau un pagan;
Nu conteaza ca ti-ai incalcat juramintele de o suta de ori.
Usa noastra nu-i una a deznadejdii, Doar vino asa cum esti!

Pe buna dreptate unul dintre criticii occidentali spunea despe el: "Fara indoiala, Rumi a fost unul dintre cei mai mari poeti mistici ai Islamului si un geniu al literaturii universale. El a marcat, cu o amprenta de nesters, gandirea religiosa musulmana si opera lui constituie o sursa de meditatie si de viata spirituala"

Asa ca se cuvine sa imi scurtez prologul.

Inalta-te, copile! Din legaturi te smulge si simte libertatea!

Cat timp vei mai ramane rob al aurului stralucitor?

Chiar de-o sa torni intreg oceanul in ulciorul tau,

Desrtaciunea viselor tale nu va dura mai mult de-o zi.

Ulciorul poftei de avere nicicand nu are fund,

Iar scoica nu ascunde perla in adanc, pan'ce cochilia nu-i plina;

Doar cel ce-i vesmantat in straie sfasiate de flacara iubirii,

E cu adevarat neantinat de pofte si pacat.

Inchinaciune tie, atunci, Iubire, o , dulce nebunie!

Tu care tamaduiesti indata orice durere omeneasca!

Tu, neasemuitul vraci ce vindeca mandria si trufia.

Tu, care esti a noastra-ntelepciune, precum e Platon pentru oamneni!

Iubirea inalta trupurile noastre din tarana pana-n Rai.

De dragul ei, colinele domoale dantuiesc,

O, Preaiubite, caci iubirea a dat viata Muntelui Sinai,

Cand "s-a cutremurat si Moise s-a prabusit intr-un lesin".

De m-ar atinge Preaiubitul cu suflarea sa,

Si eu, asemeni flautului as izbucni in cantece duioase.

Dar cel ce n-are parte de cei care-i cunosc grairea,

E mut, desi poate sa vorbeasca in mai multe graiuri.

Cand trandafirul s-a uscat si taoata floarea-i pustiita,

Cantul privighetorii nu mai rasuna nicaieri.

Preaiubitul este in tot si-n toate, cel ce iubeste doar l-acopera c-un val.

Preaiubitul inseamna tot ce are viata, iar cel care iubeste e neansufletit!

Cand cel care iubeste nu isi mai simte inima insufletita de Iubire,

El devine asemeni unei sarmane pasari fara aripi. Ce pacat!

Cum sa gasesc puterea cumpatul sa imi pastrez,

De nu-mi arata Preaiubitul incurajare, sprijin si speranta?

Iubirea cere ca taina aceasta sa fie revelata,

Dar stii tu oare de ce oglinda e intunecata?

Rugina de pe luciul ei demult nu-i curatata.

Si oare la ce-i buna oglinda ce nu reflecta chipul?

Caci de-ar fi fost stearsa de rugina si de orice pangarire,

Cu-o stralucire fara seaman ar oglindi SOARELE LUI DUMNEZEU

Foc celest (Melfior Ra)

2008-11-11T05:07:00.000-08:00

Din focul care sunt
Va ofer si voua
Apa nu-l stinge
Desi afara ploua.

Din flacari care ard
In eu-mi ne-ncetat

Scanteiez umila
Sub cerul instelat.

Reaprind noi focuri
Ce-asteaptau scanteia
Sa le-nflacareze
Straluminand Geea

Iata-ne faclii

Pe drum de Lumina

Mesageri terestri

Spre Sfera Divina.

Melfior Ra ... http://melfiorra.ro/

Saptamana Ingerilor - 28.10 - 02.11 2008

2008-10-31T02:22:00.001-07:00

Inger (EM)

Inger, perla inflorita,
Ce din rai tu ai plecat,
Sa cutreieri Universul
Aducind lumina ta.
.
De eoni ai poposit
Pe planeta cea albastra,
Unde sufletul ti-ai pus
Intr-o scoica rece.
.
Vise multe ai construit,
Himere ce pareau reale.
In momentul de Acum
Ele se destrama.
.

Tunelul acum strabatem
Cu trena de curcubeu,
Spre lumina aurie
A Unicului.
Familia ta celesta
Te intimpina in prag,
Cu buchete de orhidee
Si imbratisari de dor

Pace si Iubire (Melfior Ra)

2008-10-28T07:14:00.000-07:00

PACE si IUBIRE

va ofer

A oferi

inseamna

a primi

In fiecare zi primesc

o floare de crin

la trei zile
un triunghi

la sapte zile
o hexagrama

la noua zile
o inima

In inima
Lumina
in hexagrama
Cunoasterea
in triunghi
Cuvantul
in crin
Puritatea

Iata ce va ofer

Melfior Ra (http://melfior-ra.ro )

Vietile maestrilor (Baird Spalding)

2008-10-07T05:52:00.000-07:00

Dr. Norwood obisnuia sa spuna micii sale comunitati ca iesea sa se plimbe prin padurea din spatele bisericii, iar acolo Isus i se alatura si se plimbau impreuna mai departe.

Dr. Norwood avea o bisericuta in Nova Scotia intr-o mica asezare unde locuiau doar 29 de pescari cu familiile lor. S-a aflat cumva despre asta si am auzit si noi, si atunci am mers acolo cu ideea de a face fotografii. Am inregistrat imagini cu o camera foto Bell&Howell cu lentile obisnuite, si inca mai avem acele imagini.

Dupa un timp, Dr. Norwood a fost chemat la Biserica Sfintului Bartolomeu din New York City si, in mai putin de 5 luni, aceasta biserica era atit de plina incit a fost nevoie sa se puna difuzoare afara pentru ca toti cei veniti sa-l poata auzi.
In perioada Craciunului, in timpul unei sedinte de vindecare in biserica, a fost vazut Isus, iesind din spatele altarului si venind in lungul culoarului principal al bisericii. Am discutat cu peste 500 de oameni dintre cei care erau adunati acolo si vazusera ce s-a intimplat, si salutul lui Isus era:

"Pregatiti-va sa exprimati iubirea pentru intreg Universul". *******

Ucenicii [chela] din India au o rugaciune foarte frumoasa care, veti observa, nu este o rugaciune de implorare:

"Patrund astazi in toate lucrurile complet cuprins in Dumnezeu si in abundenta Divina. Christul biruitor se inalta unit cu abundenta Divina in orice activitate a acestei zile. Acum stiu ca sunt intiiul-nascut al lui Dumnezeu. Ma misc, in fiecare moment al acestei zile, cufundat in Dumnezeu si in iubirea divina a lui Dumnezeu.

Dumnezeu! Dumnezeu! Dumnezeu!

Marea flacara a iubirii curge prin fiecare atom al intregii mele fiinte. Eu Sunt curata flacara aurita a lui Dumnezeu. Revars aceasta flacara divina prin corpul meu fizic.

Christul biruitor Te saluta, Doamne, Tata al meu.

Pace! Pace! Pace!

Marea pace a lui Dumnezeu"

Cosul Abundentei Divine

Emotie de toamna (Nichita Stanescu)

2008-10-06T12:00:00.000-07:00

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,

ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,

ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,

si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec in mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

intr-o dragoste mare.

Intelepciune Universala

2008-09-22T23:36:00.000-07:00

Intelepciune universala

Citate din cartea “Reconectarea” de Dr. Eric Pearl

Exista un motiv logic pentru tot ce se intampla in aceasta lume si dincolo de ea – si totul are sens. Intr-o zi vei intelege scopul Divin al planului lui Dumnezeu. (Lois Pearl)

Ceea ce se afla in spatele nostru si ceea ce se afla in fata noastra sunt lucruri marunte, in comparatie cu ceea ce se afla in noi. (Ralph Waldo Emerson)

Liniile drepte ale timpului sunt, de fapt, fire ale unei planse care se intinde la infinit. (A trai acest moment – Sutre pentru iluminare instantanee)

Suntem membrii unei imense orchestre cosmice, in care fiecare instrument viu este esential pentru interpretarea complementara si armonioasa a intregii partituri. (J. Allen Boone)

Fiecare om are un scop in viata ... un dar unic sau un talent special, pe care sa-l ofere celorlalti. Iar cand amestecam acest talent unic cu dedicarea pentru a-i sluji pe ceilalti, experimentam extazul si exultarea propriului nostru spirit, care, dintre toate telurile, reprezinta telul suprem.
(dr. Deepak Chopra)

Cu cat punem mai mult accent pe perfectiune, cu atat ea se indeparteaza mai mult (Haridas Chaudhur)

Gasca polara nu trebuie sa faca baie, ca sa se faca alba. La fel, nici tu nu trebuie sa faci nimic, decat sa fii tu insuti. (Lao Tse)

Noi toti - fiintele umane, vegetatia sau praful cosmic - dansam dupa o muzica misterioasa, intonata din departari de un flautist invizibil (Albert Einstein)

Ocupa-te cat mai mult cu studiul lucrurilor Divine, nu doar pentru a le sti, ci pentru a le face; iar cand inchizi cartea, priveste in jur, priveste inauntru, priveste sa vezi daca mana ta poate pune in fapta ceva din ce ai invatat. (Moise din Evreux, 1240 i.Ch)

Cea mai mare revolutie a generatiei noastre este descoperirea ca finntele umane isi pot modifica aspectele exterioare ale vietii prin modificarea atitudinii lor mentale. (William James)

Singurul mod de a cunoaste o persoana sau altceva din asa-numita lume exterioara este prin simtirea propriului corp. Intregul cosmos este trait ca senzatii in corp. (Sa traim aceasta clipa - Sutre pentru iluminare instntanee)

Cel mai puternic lucru pe care il puteti face ca sa schimbati lumea, este sa va schimbati propriile credinte cu privire la natura vietii, a oamenilor, a realitatii, in ceva mai pozitiv ... si sa incepeti sa actionati in consecinta. Shakti Gawain)

Adevarul nu se schimba, desi perceptia noastra asupra acestuia poate varia, sau se poate modifica spectaculos. (John si Lyn St. Clair Thomas)

Dans lent (Autor necunoscut)

2008-09-17T12:05:00.000-07:00

Ai privit vreodata copiii

Intr-o "invartitoare"?

Ai ascultat zgomotul ploii

Cand cade pe pamant?

Ai urmarit vreodata

zborul neregulat al unui fluture?

Ai observat apusul soarelui?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa asa de repede.

Timpul e scurt.

Muzica nu dureaza mult.

Iti trece fiecare zi in zbor?

Cand zici "Cum te simti"?"

"Ce mai faci"?

Asculti raspunsul?

Cand ziua se sfarseste

Te intinzi in pat

Cu sute de intrebari succesive

Ce iti trec prin cap?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa asa de repede

Timpul este scurt.

Muzica nu dureaza mult.

I-ai spus vreodata copilului tau,
O sa facem maine asta?

Fara sa-ti dai seama de dezamagirea lui,

Pentru ca erai grabit/a?

Ai pierdut legatura cu o prietenie buna

ce apoi a incetat

Pentru ca tu nu aveai niciodata timp

Sa suni si sa spui "Buna"?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa asa de repede.

Timpul este scurt.

Muzica nu dureaza mult.

Cand alergi asa de repede pentru a ajunge undeva

Pierzi jumatate din placerea de a merge.

Cand esti preocupat/a si alergi toata ziua,

Este ca si un cadou niciodata deschis... Aruncat.

Viata nu este o cursa.

Sa o iei mai incet...

Asculta muzica

Inainte sa se termine cantecul.

Soarele iubeste Romania (EM)

2008-08-29T10:46:00.000-07:00

Sunt in cea de-a doua zi a Taberei Initiatice Sarmizegetusa-Regia la Deva-Costesti (Citeste despre tabara la adresa http://romaniaesoterica.blogspot.com/
Dimineata imi termin treburile matinale si incep sa astept, la fereastra camerei, rasaritul SOARELUI. Isi face aparitia cu o prima raza care poleieste in lumina alb-aurie varfurile brazilor de pe culmea muntilor. Apoi, dintr-o data, isi scoate la iveala coroana sclipitoare radiind de fericire ca cineva cocheteza cu el, asa, din zori. Razele curcubeu i se rasfrangeau peste munti asigurandu-ne ca o sa avem o zi minunata. Si asa a fost.

Imediat ce ne-am instalat in “vehiculele spatio-temporale” – carute trase de tractorase – a inceput jocul intre mine si SOARE, care a tinut tot drumul pana la Sarmizegetusa-Regia si inapoi. Ne jucam de-a “v-ati ascunselea” printre ramurile copacilor sau coamele muntilor si, de fiecare data, ma surprindea prin multimea razelor, lumina irizata care curgea ca o cascada multicolora pe versantii impaduriti.
Voia sa ma uimeasca, sa ma cucereasca cu frumusetea lui si atunci s-a intrecut pe sine insusi. Cateodata este asa de bucuros ca l-am gasit printre frunzele fosnitoare, fascinate si ele de jocul nostru, incat explodeaza incandescent in hohote de ras si raze ce cuprindeau copacii cu lumina violeta.
Alteori ne priveste din inaltul cerului de un albastru pur/infinit cu haloul de lumina pulsand si dansand insotindu-ne vesel si jucaus pe drumul bolovanos si colbuit facandu-ne sa nu simtim aceste inconveniente.

La ora amiezii SOARELE troneaza pe bolta azurie in toata plenitudinea sa revasandu-si lumina ca o ploaie manoasa peste natura, patrunzand in cele mai umbroase/intunecoase cotloane, imbracandu-le in alb, argintiu sau curcubeu. Padurea freamata de fericire ca SOARELE este asa de generos cu ea si-i aduce multumire prin ciripitul pasarilor, prin susurul izvoarelor si raurilor ce curg molcom printre pietre, prin adierea vantului care aduce racoarea ce mai potoleste putin iubirea infocata a SOARELUI. La plecarea din Cetatea Dacica ne impartasim cu totii de la izvorul sfant din poiana iar SOARELE isi trimite binecuvantarea de raze curcubeu peste noi. La intoarcere jocul nostru continua si devine mai palpitant cand palcuri de nori acopera cerul. SOARELE ne zambeste sugubat de dupa nori colorand in roz sfarsitul acestei zile.
A doua zi multumim si noi astrului zilei pentru ca ne-a insotit in aceasta calatorie initiatica pe meleaguri strabune prin meditatia “SALUTUL SOARELUI” .
Dar SOARELE tine sa aiba ultimul cuvant, si, pe drumul de intorcere acasa, ne insoteste cu aceleasi binecuvatari si multumiri salutandu-ne la randul sau cu trei curcubee (la o distanta de cativa kilometri unul de altul) ce brazdeaza bolta cereasca si lumineaza, in dupa amiaza tarzie, ROMANIA.

Despre Dragoste (Octavian Paler)

2008-08-27T04:07:00.000-07:00

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...
Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul...
Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata... prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...
O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic. Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.
Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...
Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte...
Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii, se afla cea mai adanca prapastie a durerii...
Pentru dragostea care se mai gaseste in lumea aceasta si pentru toti cei care stiu sa o aprecieze, pentru toti indragostitii... LA MULTI ANI!
Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane...
Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!...
Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!
Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza... si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste... Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.
Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA ar trebui sa fie...
Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!
In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...
Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa.
Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile "insuportabile"
Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste... Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine.
Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa... si un suflet smuls din piept...
O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp.
Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie...
Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului...
Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...
Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii? Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita.
Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam; insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem...
Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti... Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim.
Am o banala intrebare pentru voi...: "Dragostea s-a nascut prin femeie sau Femeia s-a nascut din Dragoste...?"
Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
Fiecare are propria sa filozofie a iubirii..., unii si-au faurit-o din lemn, altii din piatra...
Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...
Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte...
Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ pe lumea asta, pana si iubirea... O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.
Pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna, frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele mele...
Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.
Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit...
Sa visezi un inger?... dar am deja un vis...si am si un inger... iar ingerul e visul meu...
Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire...
Fara IUBIRE nu exista viata! IUBITI-VA! Si alungati bezna aceasta ce ne sugruma in fiecare clipa!
Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens...
Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile...
In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec.
Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe.
Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze . noaptea!
Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului in dalta unui sculptor priceput...
Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde.
Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera
Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti... Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi niciodata aceiasi.
Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista...
Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti.
Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea, fara sa iubim, macar o singura data, cu adevarat...
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire. Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi... "jertfa".
Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam si o a doua privire.
Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd...
Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze...
Femeia... este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata... Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare!

TATAL NOSTRU (George Lesnea)

2008-08-10T03:52:00.000-07:00

Tatăl nostru carele
Mâni la pradă fiarele
Şi ogoi cu buciumul
Viforul şi zbuciumul.
Cârmuieşti corabia,
Zbori pe sus cu vrabia.
Râzi cu dimineţile
Plângi şi gemi cu vieţile.

Creşti în frunza socului,
Arzi în para focului,
Murmuri cu fântânile,
Stai la sfat cu stânile,
Eşti zemos cum rodia,
Te întinzi cât zodia,
Dormi în ochii boilor,
Cânţi în stropii ploilor.

Eşti miresma florilor,
Mişti aripa morilor,
Fugi în peştii apelor,
Scurmi cu dinţii grapelor,
Sui în seva luncilor,
Sugi cu gura pruncilor,
Curgi în mierea stupilor,
Urli-n foamea lupilor.

Tatăl nostru carele
De dârlogi duci soarele,
Luminând cu stelele
Bunele şi relele.
Eşti deasupra miilor
Dumnezeul viilor
Şi deaupra sorţilor
Dumnezeul morţilor

Povestea Maicii Domnului (Ion Pilat)

2008-07-28T02:33:00.001-07:00

Vreau, Maică Preacurată,

Povestea ta să fie

În grai cinstit lucrată

Ca lâna dintr-o ie.

Şi ca să-ţi ţes chilimul

Mă ţine tu de mâini.

Mă-nvaţă heruvimul

Colinda din bătrâni.

Fă-mi graiul bun ca oul

Încondeiat de Paşte

Blagoslovit ca boul

Când Domnul meu se naşte.

Strălucitor cuvântul

Mi-l fă cum e la noi

Lumina pe pământul

Cu plopi şi dealuri moi.

Înalţă-mi vorba bine

Troiţă la răscruce

Drumeţul să se-nchine

De vine ori se duce;

O limpezeşte-n râul

Ce râde sub arini,

O-ncinge strâns cu brâul

Durerii de creştin.

Dă-mi, mie, păcătosul,

Un buchet de beteală,

Să-şi dea şi el prinosul

Lui sfânt în zugrăveală.

Să fiu ca iconarul,

De nimeni cunoscut.

Nu-mi trebuie slavă.Harul

Ţi-l cer: Am început.

Rugaciune (Mihai Eminescu)

2008-07-27T14:05:00.000-07:00

Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te

Înalţă-te, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie.

Fii scut de întărire

Şi zid de mântuire!

Privirea-ţi adorată

Asupră-ne coboară

O, Maică Preacurată

Şi pururea Fecioară

Marie!

Noi, cei din mila Sfântului

Facem umbră pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor

Luceafărului mărilor,

Ascultă-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată,

Lumină dulce, clară,

O, Maică Preacurată

Şi pururea Fecioară

Marie!

Ma rog (Mihai Beniuc)

2008-07-27T13:19:00.000-07:00

Mă rog la floarea de cireş,

Mă rog la frunza de măceş,

Mă rog la spicul grâului:

Dă-i omului tot ce-i frumos.

Dă-i gânguritul cel duios

Al porumbeilor pe ram,

Dă-i boare de parfum prin geam;

Dă-i dorul de-a umbla prin munţi,

Cu zori şi cu zăpezi pe frunţi,

Cu flori pe cărărui, pe stânci,

Cu vulturi peste râpi adânci;

Dă-i pâinea albă lângă vin

Şi peste casă cer senin

Şi frate bun şi bun vecin

Şi somnul noaptea fără chin;

Dă-i chipul din izvor curat

În care şi-a astâmpărat

Şi setea şi obrazul cald

În drumul lui către înalt.

Mă rog la toate câte sunt

Să fie bine pe pământ.

Pace, Lumina, Iubire

Albastru (EM)

2008-07-04T22:48:00.000-07:00

Am venit din steaua albastra
Aici, pe planeta Pamant,
Un lacas divin sa tes
Din lumina albastra.

Gandul la steaua albastra
Ma indeamna mereu,
Muntele drumului meu
Sa-l urc cu ardoare.

Iubirea-mi albastra
Peste Pamant se revarsa,
Transformandu-l intr-o stea
Stralucind in Univers.

Inima ei pulseaza mai tare
Radiind bucurie albastra,
Catre oamenii ingeri
Ce-o locuiesc.

Parabola despre dragoste (Osho)

2008-07-03T00:25:00.000-07:00

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza..

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept". Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita. Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine".

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani". Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o". Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am". Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani".

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani". Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani".

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.Acesta i-a spus:

„Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma".

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte".

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine".Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?"

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa".

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor".

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu".

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp".

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca".

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta".

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj. Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.

Floarea Soarelui (Demostene Botez 1953)

2008-06-30T23:58:00.000-07:00

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.

Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.

Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape

Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;

Spre el vin milioane să se-adape,

Strălucitor ca faţa unei ape

Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne

Văd zarea largă-a zilelor de mâne

Şi peisajul lumii viitoare.
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

Mai tare-mi bate inima în piept!

Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Cu fata luminata-naltatoare
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

Razboinicul Luminii (Paulo Coelho)

2008-06-28T12:27:00.000-07:00

Războinicul luminii îşi ţine spada în mâini.
El însuşi hotărăşte ce anume va face şi ce anume nu va face în nici un caz.
Sunt clipe în care viaţa îl duce spre o criză: e silit să se despartă de lucrurile pe care le-a iubit întotdeauna; atunci războinicul reflectează. Caută să vadă dacă îndeplineşte voinţa lui Dumnezeu sau dacă acţionează din egoism. În caz că despărţirea face parte din drum, o acceptă fără a se plânge.
Dacă însă acea despărţire a fost provocată de perversitatea altcuiva, e implacabil în ripostă.
Războinicul stăpâneşte deopotrivă lovitura şi iertarea. Ştie să le folosească pe amândouă cu aceeaşi pricepere.

Prietenii războinicului luminii îl întreabă de unde-i vine energia. El spune: “De la duşmanul ascuns.”
Prietenii întreabă cine e acesta.
Războinicul răspunde: “Cineva pe care nu-l putem răni.”
Poate fi un băieţel care l-a bătut într-o încăierare din copilărie, prietena care l-a părăsit când avea unsprezece ani, profesorul care l-a făcut cândva măgar. Când este obosit, războinicul îşi aduce aminte că acest duşman încă nu i-a văzut curajul.
Nu se gândeşte la răzbunare, pentru că duşmanul ascuns nu mai face parte din sitoria lui. Se gândeşte doar să-şi amelioreze abilitatea, pentru ca faptele lui să străbată lumea şi să ajungă la urechile celui care l-a lovit în trecut.
Durerea de ieri reprezintă forţa războinicului luminii.

Războinicii luminii nu uită niciodată vechiul dicton: iedul de soi nu behăie.
Nedreptăţile se întâmplă. Toţi se găsesc în situaţii nemeritate - în general când nu se pot apăra. Deseori la uşa războinicului bate înfrângerea.
La asemenea ceasuri, el rămâne tăcut. Nu-şi risipeşte energia în vorbe, pentru că ele nu pot face nimic; este mai bine să-ţi foloseşti forţele ca să rezişti, să ai răbdare şi să fii conştient că Cineva vede. Cineva care a văzut suferinţa nedreaptă şi nu o acceptă.
Acest Cineva îi dă lucrul de care are cea mai mare nevoie: timpul. Mai devreme sau mai târziu, totul va lucra din nou în favoarea lui.
Un războinic al luminii este înţelept; nu-şi comentează înfrângerile.

Stelarii (EM)

2008-06-14T02:37:00.001-07:00

Pe Pamint sint multe flori
Plantate cu eoni in urma,
Ce s-au desteptat acum
Din visul separarii.

Se tot uita imprejur
Si intreaba cu candoare
Cine sunt? De unde sunt?
Unde-i casa noastra?

Dar deodata infloresc
Si, dintre petale,
Se aude un glas timid
Eu Sunt, Eu Sunt.

Casa si iubirea noastra
E departe-n stele,

Si-n curind le vom vedea
Cind valul se destrama.

Flacari gemene (EM)

2008-06-08T07:33:00.000-07:00

Inima eu mi am deschis
Spre iubirea mea celesta
Din eternitate.
Impreuna vom zbura
Spre zarea albastra
In oceanul de iubire
Al Unicului.

.
.
.
.
.
Vino Iubire Celesta
Te stept cu dor nespus,
In lumea de Lotusi Divini
Sa pasim de mina.
Doua stele sclipitoare,
Intr- o inima sa fim
Uniti pentru vecie,

Prin portaluri noi vom trece
Mindre pasari Phoenix,
Plutind in zbor planat
Prin universuri, constelatii,
Spre Soarele Central,
Visul nostru sa implinim
In Iubire pura.

Profetul - Crima & Pedeapsa (Kahlil Gibran) 3

2008-06-06T00:26:00.000-07:00

Atunci unul dintre judecătorii cetăţii zise: „Vorbeşte‑ne despre Crimă şi despre Pedeapsă.”
Şi el răspunse, zicând:
„Acestea se întâmplă când judecata voastră rătăceşte în vânt,
Fiindcă numai din nesocotinţă aduceţi prejudicii altora şi deci, vouă înşivă,
Iar pentru aceste prejudicii trebuie apoi să bateţi la uşile dregătorilor şi să aşteptaţi în dispreţ.

Precum Oceanul este Eul vostru divin:
El rămâne pururi imaculat
Şi asemeni etherului el nu‑şi desfăşoară decât aripile.
Ca Soarele este Eul vostru divin,
El nu cunoaşte drumurile cârtiţei, nici nu caută ascunzătorile şarpelui.

Iar Eul divin nu e singur în firea voastră:
Multe în voi sunt omeneşti, dar multe nu sunt încă ale omului
Ci se arată asemenea unui pigmeu diform, care merge buimac, prin ceaţă în căutarea propriei sale deşteptări.
Acum, despre omul din voi aşi vrea să vorbesc,
Fiindcă omul, iar nu Eul vostru divin şi nici pigmeul rătăcind prin ceaţă, este cel care cunoaşte crima şi pedepsirea crimei.
Adesea v‑am auzit vorbind despre cel care comite un lucru rău ca şi cum nu ar fi unul dintre ai voştri, ci un străin printre voi, un intrus în lumea voastră.
Ci eu vă spun că, precum cel sfânt şi cel drept nu pot să se înalţe deasupra a ceea ce este mai înălţător în fiecare dintre voi,
Tot astfel şi cel rău şi cel slab nu pot cădea mai jos decât ceea ce aveţi mai josnic fiecare dinte voi,
Şi precum o singură frunză nu se ofileşte decât cu tăcuta învoire a întregului arbore,
Tot astfel răufăcătorul nu poate să comită crima decât cu consimţământul secret al vostru, al tuturor.
Fiindcă, asemeni unei procesiuni, înaintaţi împreună spre Eul vostru divin,
Voi sunteţi drumul, dar şi drumeţii.
Iar când unul dintre voi cade, acesta‑i pentru cei care sunt în urma lui, prevenindu‑i că o piatră le împiedică trecerea.
Da, dar el cade şi pentru cei aflaţi înaintea lui, care, cu toate că au pasul mai iute şi mai sigur, nu au înlăturat piatra din cale.
Şi iată încă de ce cuvântul trebuie să apese greu pe cugetele voastre:
Cel ucis nu rămâne nevinovat faţă de propria‑i moarte,
La fel cum cel prădat nu‑i nevinovat că a fost jefuit,
Şi cel drept nu‑i neştiutor de fărădelegile celui rău,
Iar cel care are mâinile curate, nu rămâne nepătat de fapta trădătorului.
Da, vinovatul este uneori victima ofensei
Şi, mai adesea, condamnatul suportă pedeapsa şi pentru cel nevinovat ca şi pentru cel fără de cusur.

Fiindcă nu puteţi despărţi pe cel drept de cel nedrept, nici pe cel bun de cel rău,
Amândoi stau în faţa Soarelui asemenea firelor, alb şi negru, întreţesute,
Iar când firul negru s‑a rupt, ţesătorul controlează întreaga ţesătură şi, de asemenea, războiul de tesut.

Dar dacă unul dintre voi încearcă să judece o soţie infidelă,
Să pună atunci în balanţă şi inima bărbatului acesteia şi, astfel, să‑i măsoare cu grijă sufletul,
Şi, la fel, cel care vrea să‑l biciuiască pe ofensator, să privească şi în sufletul celui ofensat,
Iar dacă cineva dintre voi pedepseşte în numele dreptăţii, împlântând securea în copacul răului, să ia aminte şi la rădăcini,

Va găsi, acolo‑n adânc, rădăcinile binelui şi ale răului, ale purtătorului de fructe şi ale celui sterp, imbrăţişându‑se în inima tăcută a pământului.

Iar voi, judecători, care vreţi să fiţi drepţi,
Ce judecată veţi pronunţa împotriva celui care, cu toate că cinstit cu trupul, este hoţ în sufletul său?
Ce pedeapsă veţi hotărî celui care răpune trupeşte pe cineva atunci când el însuşi este vătămat sufleteşte?
Şi cum veţi urmări pe cel care prin faptele sale se arată a fi de rea credinţă şi opresor,
Dar el însuşi, la rându‑i, este jignit şi batjocorit?

Şi, cum veţi pedepsi pe cei a căror remuşcare este deja mai mare decât răul comis?
Remuşcarea nu este oare pedeapsa dată, astfel, chiar de legea căreia voiţi a‑i sluji?
Totuşi, nu puteţi pune remuşcarea pe seama celui vinovat, nici să o scoateţi din inima vinovatului.
Fiindcă, de la sine, remuşcarea va ţipa, în tăcerea nopţii, pentru ca oamenii să se trezească şi să se privească în faţă.
Iar voi, cei care voiţi a înţelege dreptatea, cum veţi reuşi aceasta, dacă nu veţi privi toate faptele în plină lumină?

Atunci numai veţi pricepe că cel drept şi cel decăzut nu sunt decât un singur om stând drept în crepusculul dintre noaptea eului‑pigmeu şi ziua eului‑divin si că piatra unghiulară a templului nu‑i cu nimic mai presus decât cea din adâncul temeliei”.

Profetul - Casatorie, Copii (Kahlil Gibran) 2

2008-06-04T13:18:00.000-07:00

Atunci Almitra vorbi din nou: „Dar despre Căsătorie, Stăpâne?”
Şi drept răspuns, el zise:
„V‑aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar este bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.

Iubiţi‑vă unul pe altul, dar nu faceţi din Iubire o oprelişte,
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi‑vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr‑o singură cupă.
Împărţiţi‑vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi‑vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.

Dăruiţi‑vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile
Şi ţineţi‑vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate‑s la anume distanţă,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”

Iar o femeie care purta un prunc în braţe spuse: „Vorbeşte‑ne despre Copii”.
Şi el glăsui:

„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să‑i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi
Pe drumul nesfârşirii. Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile‑i să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”

Profetul - Iubire (Kahlil Gibran) 1

2008-06-03T13:33:00.000-07:00

„Ziua plecării mele trebuie să fie cea a culesului roadelor?
Oare nu se va spune că înserarea nu‑i, în fapt, decât răsăritul meu?
Şi ce îi voi dărui celui ce şi‑a lăsat plugul în mijlocul ogorului, sau celui care a oprit roata teascului său?
N‑ar trebui, oare, ca inima mea să devină pomul greu de fructele pe care să le culeg spre a le împărţi acestora?
Şi n‑ar trebui, deci, ca dorinţele‑mi să ţâşnească asemenea izvorului, spre a le putea umple cupele?
Sunt eu o harpă pe care mâna celui Puternic să o poată atinge, ori un fluier prin care suflarea‑i să cânte?
Or, eu nu sunt decât un căutător de tăceri şi ce comoară am găsit în tăcerile mele, pe care să o împart cu încredere?
Dacă astăzi este ziua culesului roadelor, în care câmpuri mi‑am aruncat sămânţa şi în ce anotimpuri uitate?
Şi dacă, într‑adevăr, a sosit vremea să‑mi ridic lampa, nu flacăra mea va arde aici.
Goală şi întunecoasă voi înălţa lampa mea,
Iar paznicul nopţii o va umple cu ulei şi tot el o va aprinde…”
Acestor gânduri le dădu glas. Însă multe îi rămăseseră în inimă, nerostite. Fiindcă lui însuşi nu‑şi putea revela taina cea mai adâncă.
Şi când intra în cetate, mulţimea îl întâmpină strigându‑i numele ca într‑un glas,
Iar bătrânii cetăţii înaintară şi spuseseră:
„Nu te îndepărta de la noi,
Tu, care ai fost splendoarea amiezii luminându‑ne amurgul, tu, care cu tinereţea ta, ai dăruit visuri visului nostru,
Tu nu eşti, printre noi, nici străin, nici oaspete, ci fiul nostru cel preaiubit;
O, fie ca ochii noştri să nu fie lipsiţi de chipul tău.”
Iar preoţii şi preotesele îi ziseseră:
„Nu lăsa valurile mării să ne mai despartă de aici înainte, iar anii pe care i‑am petrecut împreună să rămână doar amintire.
Fiindcă tu ai umblat printre noi asemenea unui spirit şi umbra ta a revărsat lumină peste chipurile noastre.
Ce mult te‑am iubit! Ci dragostea noastră era mută şi ascunsă.
Dar acum iubirea noastră cu glas puternic te cheamă şi ar vrea să ţi se arate întreagă.
Deoarece aşa se întâmplă întotdeauna cu o astfel de dragoste: nu‑i cunoaştem adevărata adâncime decât în clipa despărţirii.”
Apoi veniră şi alţii şi îl implorară. Ci el nu le răspunsese nimic. Înclină doar capul; iar cei ce erau în preajma lui văzură cum lacrimile îi cădeau pe piept.
Şi împreună cu mulţimea, el se întoarse în marea piaţă din faţa templului.
Atunci ieşi din sanctuar o femeie pe numele său Almitra. Şi era o prezicătoare.
Iar el o privi cu adâncă duioşie, fiindcă ea fusese cea care, prima, îl urmase şi care crezuse în el din prima zi în cetatea aceea.
Şi ea I se înclină, zicându‑i:
„Profet al Domnului, în căutarea celor necuprinse, îndelung I scrutat orizonturile, pentru a‑ţi descoperi corabia.
Şi acum, iată, corabia ta a sosit şi trebuie să pleci.
Adâncă este aşteptarea spre ţara amintirilor tale, spre raiul arzătoarelor dorinţe, iar dragostea noastră nu ar vrea să te lege, nici nevoile noastre să te reţină aici.
Totuşi, înainte de a ne părăsi, am dori să ne vorbeşti şi să ne dezvălui câte ceva din adevărurile tale.
Iar noi le vom dărui copiilor, iar aceştia nepoţilor noştri şi ele nu vor pieri niciodată.
Fiindcă, în singurătatea ta, vegheat‑ai zilelor noastre şi, în veghea ta, ai ascultat suspinele şi râsetele somnului nostru.
Acum, arată‑te, dar, nouă şi vorbeşte‑ne despre tot ce ai descoperit, despre ceea ce se află între naştere şi moarte.”
Şi el răspunse:
„Oameni din Orphales, despre ce v‑aş putea vorbi dacă nu despre ceea ce vă învolburează acum sufletele?”
Atunci Almitra zise: „Vorbeşte‑ne despre Iubire.”
Iar el îşi înălţă capul privind mulţimea şi o tăcere adâncă pogorî peste toţi. Apoi, cu o voce mare, începu:

„Când Iubirea vă face semn, urmaţi‑i îndemnul,
Chiar dacă drumurile‑i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile‑i vă cuprind, supuneţi‑vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă‑n penaju‑i v‑ar putea răni,
Iar dacă vocea‑i vă vorbeşte, daţi‑i crezare,
Chiar dacă vocea‑i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându‑vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.
Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte‑şi cântă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându‑te,
Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”

Lumea (EM)

2008-05-31T14:13:00.000-07:00

La malul marii insorite
Doi copilasi se joaca in nisip.
Ei fac castele jucarii
Pentru placerea lor de-a construi.

Se balacesc in apa, cara scoici,
Sa pavoazeze noul fort.
Cu pietricele mii si mii
Paveaza drumul spre tarii.

Cind totul este terminat,

Ei admirau ce au lucrat.

Se invirteau tot topaind

In jurul fortului cladit.

Cind vine seara,

Se despart cu greu de joaca lor,

Stiind ca marea va lua

Castelul lor de jucarii.

Dar se ‘nveselesc pe data,

Ca maine vor porni din nou

La construit castele noi

Mai trainice si mai frumoase,

Ce din rai parca-s picate.

Dor de Sarmizegetusa (Dacian)

2008-05-22T13:24:00.000-07:00

La Sarmizegetusa
toate sunt piatră.
Pământ şi copaci
şi frunze şi boltă
şi aer şi iarbă,
mereu, niciodată,
toate sunt piatră.

La Sarmizegetusa
pietrele grăiesc zăcând
şi dor tăcând.
În nemişcarea iluzorie
pornite spre veşnicie
mor în fiece clipă
renăscând în priviri
rodind tăcerea
care-aici înghite totul
care-aici naşte totul
care-aici doare totul.

La Sarmizegetusa
nu există pietre.
N-au existat vreodată.
Aici, altădată,
a sângerat un uriaş
şi peste boabele lui de sânge închegat
a căzut timpul
şi zace în neştire
de parc-ar fi un morman de pietre.
Adevăratele pietre
tac şi trec
şi fug şi-aleargă
în maratonul de milenii pe care stă bine-mersi istoria
în căutarea uriaşului uitat de timpuriu
de timp

în timp
în flamandul timp
în marele timp
în uriaşul timp
netimp
venit
şi-adus de-aiurea.

La Sarmizegetusa
se mai sfădesc uriaşi.
Din clipă în clipă
în fiece clipă
înfloresc pietrele
şi cresc şi cresc
strat cu strat
privire cu privire
fărâmă cu fărâmă
din timpul care se scutură
duşmănos şi darnic
şi zgomotos.

La Sarmizegetusa
pietrele cresc cu timpul
mai repede decât timpul
şi-l vor sparge odată
ca niciodată
trezindu-l din neştire.

La Sarmizegetusa
pluteşte-un dor de niciodată
şi e atâta tăcere
şi-atâta pădure
cu frunze şi iarbă ş-izoare de piatră
şi zarvă de luptă
pulsând încordată
şi timp făr` de timp
zăcând în neştire ...
e-atâta tăcere
şi-atâta uimire
în frunze, în boltă
în firul de iarbă
în aer şi-n piatră.
E totul tăcere

şi toate sunt piatră.

Dacian

Sursa ... http://www.dacii.ro/revista/4/patru.htm

Sfinxul (Kabbala - Papus)

2008-05-20T14:33:00.000-07:00

Templele pot fi distruse, cartile pot fi arse fara ca in felul acesta inaltele cunostinte dobandite de cei din vechime sa poata fi date uitarii. Sfinxul ramane si este de ajuns.
Simbol al Unitatii, el rezuma in sine formele cele mai stranii.
Simbol al Adevarului, el arata ratiunea tuturor greselilor in chiar contrastele sale.
Simbol al Absolutului, el manifesta Tetrada misterioasa.
Religia voastra este opera unui impostor, doar a mea vine de la Dumnezeu, raspunde evreul!
Numai religia mea este adevarata, striga crestinul fanatic!
Toate cartile voastre sunt copii ale Revelatiei noastre, spune hindusul.
Toate religiile sunt simple minciuni, nimic nu exista in afara de materie; principiile tuturor cultelor vin din contemplarea astrelor, numai stiinta este advarata,sustine savantul.

Dar Sfinxul se ridica deasupra tuturor acestor dispute, imobil, sinteza a Unitatii tuturor cultelor, a tuturor stiintelor. El arata crestinului Ingerul, Vulturul, Leul si Taurul care insotesc pe evanghelisti; evreul recunoaste in el viziunea lui Iezechil; hindusul, secretele lui Adda Nari, iar savantul descopera sub toate aceste simboluri cele patru forte elementare: magnetism, electricitate, caldura si lumina.
Nehotarat asupra caii pe care trebuie sa o urmeze in viata, omul intreaba Sfinxul si Sfinxul vorbeste:

“Priveste-ma, am cap de om in care se afla Stiinta, dupa cum indica podoabele care il decoreaza. Stiinta conduce drumul meu in viata, dar singura ea imi e de putin ajutor. Am gheare de leu la cele patru membre, sunt inarmat pentru actiune, imi fac loc la dreapta si la stanga, in fata si in spate, nimic nu rezista Curajului condus de Stiinta.
Insa aceste labe sunt atat de solide doar pentru ca sunt grefate pe soldurile mele puternice de Taur. Cand intreprind o actiune, imi urmaresc telul cu truda, cu rabdarea boului ce sapa brazda.
In momentele de slabiciune, cand descurajarea este gata sa ma napadeasca, cand capul meu nu se simte destul de tare pentru a-mi conduce fiinta, imi agit aripile mele de Vultur. Ma ridic pe taramul intuitiei, citesc in Inima Lumii secretele Vietii universale, apoi revin si imi continui opera in tacere.
.
Capul meu te sfatuieste sa stii.
Ghearele mele iti recomanda sa cutezi.
Soldurile mele te indeamna sa vrei.
Aripile mele te invata sa taci.
Urmeaza-mi cu incredere sfaturile si viata ti se va parea dreapta si frumoasa.”

Fata de om a Sfinxului vorbeste de inteligenta.
Mamelele sale de dragoste, unghiile sale de lupta.
Aripile sale sunt Credinta, Visul si Speranta
Iar soldurile Taurului munca de aici, de pe pamant.
De stii sa muncesti, sa crezi, sa iubesti, sa te aperi,
Daca de josnice nevoi nu esti inlantuit,
Daca inima-ti stie sa vrea iar spiritul tau intelege
O, Rege al Tebei, iata-te incoronat.
(Eliphas Levi)

In acest simbol al Sinxului se arata mari opozitii:
In fata; Capul (Stiinta) se opune Labelor (Curajul)
In spate: Soldurile (Munca) se opun de asemenea Labelor
Intre cele doua: Intuitia (Aripile) care le ordoneaza.
In actiune, Curajul va lucra de o maniera eficace numai daca Stiinta va ajunge sa-l conduca.
In cercetari, Curajul va fi incununat de succes numai daca se va lasa condus de Munca si de Perseverenta.
In sfarsit, excesele in Actiune sau in Studiu trebuie temperate de folosirea Imaginatiei (aripile vulturului)

Este prezenta de asemenea si o alta opozitie, cea dintre partea de sus si partea de jos armonizate de catre mijloc
Sus isi au lacasul Stiinta si Imaginatia, jos Practica – Practica in Stiinta (labele din fata) Practica in Imaginatie (labele din spate)
Teoria trebuie sa domine si sa conduca intotdeauna Practica, caci numai asa pot fi descoperite Adevarurile naturii; nici Teorie fara Practica, nici Practica fara Teorie. Nici Practica, nici Teorie fara Munca; iata ce vrea sa ne spuna Sfinxul.

Manualul Razboinicului Luminii (Paulo Coelho)

2008-05-18T13:04:00.000-07:00

De-acum înainte - şi vreme de câteva sute de ani - Universul are să-i ajute pe războinicii luminii şi să-i boicoteze pe superstiţioşi.
Energia Pământului trebuie reînnoită.
Ideile noi au nevoie de spaţiu.
Corpul şi sufletul au nevoie de noi provocări.
Viitorul a devenit prezent şi toate visele - cu excepţia acelora care includ prejudecăţi - vor avea şansa de a se manifesta.
Ceea ce a fost important va rămâne; ceea ce a fost inutil va dispărea. Războinicului nu-i revine misiunea de a judeca visele aproapelui şi el nu-şi pierde vremea criticând hotărârile celorlalţi.
Ca să aibă încredere în propriul său drum, nu trebuie să demonstreze că drumul celuilalt este greşit.

Fiecare războinic al luminii a rămas cu o teamă de a intra în luptă.
Fiecare războinic al luminii a trădat şi minţit cândva în trecut.
Fiecare războinic al luminii a păşit cândva pe un drum care nu era al lui.
Fiecare războinic al luminii a suferit cândva din pricina unor lucruri lipsite de însemnătate.
Fiecare războinic al luminii a crezut cândva că nu este războinic al luminii.
Fiecare războinic al luminii a eşuat cândva în datoriile sale spirituale.
Fiecare războinic al luminii a zis cândva da când ar fi vrut să zică nu.
Fiecare războinic al luminii a lovit-o cândva pe o fiinţă iubită.
Tocmai de aceea este războinic al luminii, pentru că a trecut prin toate acestea şi nu şi-a pierdut niciodată speranţa de a fi mai bun decât era.

Un războinic al luminii îşi păstrează mereu inima neîntinată de sentimentul urii.
Când porneşte la luptă, îşi aminteşte de ceea ce a spus Cristos: “Iubiţi-i pe duşmanii voştri.” Şi se supune. Ştie însă că actul iertării nu te obligă să accepţi orice; un războinic nu poate pleca fruntea - altminteri ar pierde din vedere orizontul propriilor sale vise.
Acceptă că adversarii săi se află acolo ca să-i pună la încercare bravura, stăruinţa, capacitatea de-a lua hotărâri. Ei sunt cei care-l obligă să lupte pentru visele sale.Însăşi experienţa luptei îl întăreşte pe războinicul luminii

Războinicul a învăţat că e mai bine să urmeze lumina.
El a trădat, a minţit, s-a abătut din drum, a făcut curte întunecimii. Şi totul a fost mai departe în regulă - ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Între timp, se cască brusc o prăpastie; mai poţi face o mie de paşi în siguranţă - dar încă un pas înseamnă sfârşitul a toate. Atunci războinicul se opreşte înainte de a se distruge pe sine.
Când ia această hotărâre, ascultă patru comentarii: “Ai procedat întotdeauna greşit. Eşti prea bătrân ca să te mai schimbi. Nu eşti bun. Nu meriţi.”
El îşi înalţă privirea la cer. Şi un glas îi spune: “Dragul meu, toată lumea a făcut greşeli. Tu eşti iertat, dar nu-ţi pot impune iertarea. Hotărăşte-te.”
Adevăratul războinic acceptă iertarea.

Nemurire (Rumi)

2008-05-11T00:02:00.000-07:00

Fiind mineral am murit si am fost transformat.

Am murit pentru lumea vegetala
si am atins starea de animal.

Am murit pentru lumea animala si am devenit Adam:
atunci de ce m-as teme?
Cand am devenit mai putin murind?

Data viitoare voi muri pentru starea umana,
asa incat sa ma pot inalta si sa ridic capul spre ingeri.
Desi trebuie sa scap si deconditia angelica.

"Totul este trecator, in afara de Chipul Sau."

.
.

Inca o data voi fi sacrificat, murind pentru lumea ingerilor;
Voi deveni ceea ce nu si-ar putea nimeni inchipui -
Voi deveni nonexistent.

.

Nonexistenta isi canta melodia pura,
"Cu adevarat, in EL ne vom intoarce!"

Existenta noastra este doar inexistenta:

Esti Fiinta absoluta care face ca aceste

lucruri efemere sa se manifeste.

Razboinicul luminii (Coelho)

2008-05-07T00:35:00.000-07:00

PROLOG

“În largul plajei de vest a satului se află o insulă şi pe ea e un templu uriaş, plin de clopote”, spuse o femeie.
Băiatul observă că ea purta veşminte ciudate şi capul îi era acoperit de un văl. Nu o mai văzuse niciodată înainte.
“Ai vizitat templul acela?” întrebă ea. “Du-te acolo şi spune-mi cum ţi se pare.”
Atras de frumuseţea femeii, băiatul merse la locul indicat. Şezu pe nisip şi scrută orizontul cu privirea, dar nu văzu nimic în afara priveliştii obişnuite: cerul albastru şi oceanul.
Decepţionat, se duse într-un sat de pescari din apropiere şi întrebă despre o insulă cu un templu.
“Ah, a fost cu mult timp în urmă, pe vremea când trăiau pe-aici străbunicii mei”, zise un pescar bătrân. “A fost un cutremur mare şi insula s-a scufundat în mare. Dar deşi nu mai putem vedea insula, încă putem auzi clopotele de la templul de pe ea atunci când marea le face să se legene acolo, în adâncurile ei.”
Băiatul se întoarse pe plajă şi încercă să asculte clopotele. Stătu acolo toată după-amiaza, dar nu izbuti să audă altceva decât zgomotul valurilor şi ţipetele pescăruşilor.
Când se lăsă noaptea, părinţii lui veniră să-l caute. A doua zi de dimineaţă, el se întoarse pe plajă; nu-şi putea închipui că o femeie frumoasă ar fi fost în stare să-l mintă. Dacă ea avea să revină într-o bună zi, i-ar fi putut spune că nu văzuse insula, dar auzise clopotele templului pe care le făcea să răsune mişcarea valurilor.
Trecură astfel multe luni; femeia nu se întoarse şi tânărul o dădu uitării; acum era convins că trebuia să descopere bogăţiile şi comorile templului scufundat. Dacă ar auzi clopotele, ar fi în stare să o localizeze şi ar putea recupera comoara ascunsă acolo.
Îşi pierduse orice interes pentru şcoală şi pentru grupul său de prieteni. Se transformase în obiectul preferat al glumelor celorlalţi copii, care obişnuiau să spună: “El nu mai e ca noi. Preferă să se uite ţintă la mare fiindcă îi e frică să nu piardă la jocurile noastre.”
Şi toţi râdeau, uitându-se la băiatul care şedea pe mal.
Deşi nu izbutise să audă vechile clopote ale templului, băiatul învăţa alte lucruri. Începu să-şi dea seama că, de cât asculta zgomotul valurilor, atenţia nu-i mai era abătută de ele. Niţel mai târziu se obişnui şi cu ţipetele pescăruşilor, cu zumzetul albinelor, cu vântul care bătea în frunzele palmierilor.
La şase luni după prima lui conversaţie cu femeia, băiatul era capabil să nu se mai lase distras de nici un zgomot - dar încă nu putea auzi clopotele templului scufundat.
Veneau pescari să stea de vorbă cu el şi stăruiau: “Noi auzim!” ziceau ei.
Băiatul însă nu izbutea.
Ceva mai târziu, pescarii schimbară vorba: “Eşti prea preocupat de zvonul clopotelor din adânc; renunţă la asta şi vino să te joci iar cu prietenii tăi. Poate că numai pescarii izbutesc să le audă.”

După aproape un an, băiatul gândi: “Pesemne oamenii ăştia au dreptate. E mai bine să mă fac mare, să devin pescar şi să revin în fiecare zi pe plaja asta, pentru că a ajuns să-mi placă.” Şi mai gândi: “Poate că totul e o legendă şi - din cauza cutremurului - clopotele se vor fi sfărâmat şi nu vor mai răsuna niciodată.”
În după-amiaza aceea se hotărâ să se întoarcă acasă.
Se apropie de ocean, ca să-şi ia rămas-bun de la el. Mai privi o dată natura şi - cum gândul nu-i stătuse decât la clopote - putu zâmbi iarăşi auzind frumuseţea cântecului pescăruşilor, zgomotul mării, vântul şuierând în frunzele palmierilor. Auzi de departe glasul prietenilor săi care se jucau şi se simţi bucuros dându-şi seama că avea să revină la jocurile copilăriei.
Băiatul era mulţumit şi - aşa cum numai un copil ştie s-o facă - se simţi plin de recunoştinţă că era în viaţă. Era sigur că nu-şi pierduse vremea, deoarece învăţase să contemple şi să venereze Natura.
Atunci, pentru că asculta marea, pescăruşii, vântul, frunzele palmierilor şi vocile prietenilor săi care se jucau, auzi şi primul clopot.
Şi altul. Şi încă unul, până când, spre bucuria lui, bătură toate clopotele templului scufundat.

Mulţi ani mai târziu - bărbat în toată firea acum - se întoarse în satul şi pe plaja copilăriei sale. Nu mai năzuia să recupereze nici o comoară din fundul mării; totul fusese poate doar rodul imaginaţiei lui şi nu auzise niciodată clopotele sub apă într-o după-amiază pierdută din copilărie. Chiar şi aşa, se hotărâ să se plimbe puţin, ca să audă zgomotul vântului şi cântecul pescăruşilor.
Care nu-i fu mirarea când o văzu, şezând pe nisip, pe femeia ce-i vorbise despre insula aceea cu templul ei.
“Ce faci aici?” o întrebă el.
“Te aşteptam pe tine”, răspunse ea.
El îşi dădu seama că - deşi trecuseră amar de ani - femeia îşi păstrase aceeaşi înfăţişare; vălul care-i ascundea părul nu părea decolorat de trecerea timpului.
Ea îi întinse un caiet albastru, cu filele albe.
“Scrie: un războinic al luminii se uită cu atenţie în ochii unui copil. Pentru că ei ştiu să vadă lumea fără amărăciune. Când vrea să ştie dacă persoana de lângă el e demnă de încredere, încearcă să o privească aşa cum ar vedea-o un copil.”
“Ce este un războinic al luminii?”

“Ştii bine ce este”, răspunse ea, surâzând. “E cineva capabil să înţeleagă miracolul vieţii, să lupte până la capăt pentru ceva în care crede, auzind totodată şi clopotele pe care marea le face să răsune în adâncul ei.”
El nu se socotise niciodată războinic al luminii. Femeia păru a-i ghici gândurile: “Toţi sunt în stare să fie. Şi cu toate că nimeni nu se consideră războinic al luminii, cu toate acestea toţi sunt.”
El se uită la paginile caietului. Femeia surâse din nou.
“Scrie despre războinic”, zise ea.

Craiasa padurii (EM)

2008-05-01T03:45:00.001-07:00

In poiana cu flori multe
S-au unit ca la parada,
In haine multicolore,

Fluturi, gize, animale
Sa petreaca, sa se joace
Sub a soarelui caldura.

Apele din munti coboara
Si-si aduc susurul lor,
Ca auzul sa incinte,
Sufletul sa il inalte
Catre piscuri, catre zare
Unde gindul vrea sa zboare.

Dinspre lacul cristalin
Se aude tot mai tare
Zvon de broaste oracaind,
Pasari gurese de balta,
Ce-au pornit cu mic si mare
Spre poiana incintatoare.

Copaci falnici, tufe zburlite
Stau de straja cu prestanta,
Sa priveasca de pe margini
Adunarea cea pestrita,
Care cinta si danseaza
Si-mpreuna se distreaza.

Dar deodata din padure
Se aude un fosnet lin.
Toti privesc cu’nfrigurare
Si astepata sa apara,
Dintre ramuri inverzite,
Craiasa padurii.

Ea apare printre ramuri
In mantia cu flori,
Cu trena de fluturi
Si porumbei in zbor.
Cosita’i cade unduios
Pe umerii gingasi.

Craiasa cea frumoasa
Priveste blind multimea
Cu ochii’i de azur.
Ea mina isi intinse
Dind binecuvintare
Si ,cu glas plin de iubire,
Spuse: Bine ati venit !

Sarbatori pascale fericite

2008-04-24T00:18:00.000-07:00

LUMINA DIN LUMINA

Pomul vietii (EM)

2008-04-22T12:52:00.000-07:00

Pe-o bucata de saten,
Negru – pana corbului,
Am tesut un copacel
Cu trunchi verde plin de viata
Si coroana infoiata,
Incarcata ochi cu aur
Si cu sacul plin de daruri.

Pomul vietii, darul vietii,
L-am cusut cu fir de aur
Pe’a intunericului zare.
Intuneric si Lumina
S-au unit, s-au contopit
Si viata au devenit.

Viata noua, viata lunga
Infinitul o cuprinde.

Furtuna (EM)

2008-04-16T23:52:00.000-07:00

In pragul serii a-nceput,
Pe un cer innourat,
Un joc fantastic,
De tunet, fulger si lumina.

Soarele, deja apus,
Parea ca lumineaza
Cu aur incandescent
Orizontul palid.

.

Fulgerele traversau,
Al noptii cer smolit,
In linii si zig-zaguri
De flacari vii.

Lumina cea aurie
Orizontul il cuprinde
Pe sub norii cenusii
Si din noapte face zi.

.

Ploaia rapaia alerta
Pe Pamintul insetat,
Companie zgomotoasa
La spectacolul maret.

Eu priveam cu incintare
Si uimire muta,
Canonada furtunoasa
Cerul cum brazdeaza.

Incet, incet, furtuna inceteaza
Lasind in urma ei,
Parfumul pamintului reavan
Si linistea adinca.

PACE si LUMINA

.

.
Vizionati ... http://www.youtube.com/watch?v=qT20yjCpKlo

Alchimistul (Paulo Coelho)

2008-04-14T00:39:00.000-07:00

PREFAŢĂ

Este important să spunem cîteva lucruri despre faptul că Alchimistul este o carte simbolică, diferită de Jurnalul unui magician, care n-a fost o lucrare de ficţiune.
Unsprezece ani de viaţă am dedicat Alchimiei. Simpla idee de a transforma metalele în aur sau de a descoperi Elixirul tinereţii fără bătrîneţe era prea fascinantă ca să treacă neobservată de orice novice în ale magiei. Mărturisesc că Elixirul tinereţii fără bătrîneţe mă seducea cel mai tare:
înainte de a înţelege şi simţi prezenţa lui Dumnezeu, ideea că totul se va sfîrşi într-o bună zi mă aducea la disperare. Astfel, aflînd despre posibilitatea de a obţine un lichid în stare să-mi prelungească pentru mulţi ani existenţa, am hotărît să mă dedic trup şi suflet fabricării lui.
Era o perioadă de mari transformări sociale ― începutul anilor '70 ― şi încă nu existau publicaţii serioase cu privire la Alchimie. Am început, la fel ca unul dintre personajele cărţii, să cheltui puţinii bani pe care îi aveam pe cumpărarea unor cărţi din străinătate, şi-mi dedicam multe ore din zi studiului simbologiei lor complicate. Am căutat două-trei persoane serioase din Rio de Janeiro care se dedicaseră în mod serios Marii Opere, dar acestea au refuzat să mă primească. I-am cunoscut şi pe alţii care îşi spuneau alchimişti, îşi aveau laboratorul propriu şi promiteau să mă înveţe tainele Artei în schimbul unei adevărate averi; azi înţeleg că aceştia nu ştiau nimic din ceea ce pretindeau să mă înveţe.
Dar cu toată stăruinţa mea, rezultatele au fost zero absolut. Nu se întîmpla nimic din ceea ce manualele de Alchimie afirmau în limbajul lor complicat. Era un şir nesfîrşit de simboluri, de dragoni, de lei, sori, luni şi argint viu, iar eu aveam mereu impresia că mergeam pe un drum greşit, pentru că limbajul simbolic permite o cantitate uriaşă de erori. În 1973, disperat de absenţa oricărui progres, am comis un act de o iresponsabilitate supremă. În acel timp eram angajat la Secretariatul pentru Educaţie din Mato Grosso, pentru a ţine cursuri de teatru în acel stat, aşa că am hotărît să-mi folosesc studenţii la nişte ateliere de teatru care aveau ca temă Tabla de Smarald. Aceasta, împreună cu unele incursiuni ale mele în zonele mocirloase ale magiei, au făcut ca în anul următor să pot simţi pe propria piele adevărul proverbului: "După faptă, şi răsplată". Totul în jurul meu s-a prăbuşit complet.
Mi-am petrecut următorii şase ani din viaţă într-o atitudine destul de sceptică în ceea ce priveşte tot ce era legat de mistică. În acest exil spiritual am învăţat multe lucruri importante: că acceptăm un adevăr numai după ce l-am negat din tot sufletul, că nu trebuie să fugim de propriul nostru destin şi că mîna lui Dumnezeu este infinit de generoasă, în pofida severităţii ei.
În 1981, am făcut cunoştinţă cu RAM, organizaţia ocultă unde mi-am găsit şi un Maestru, care avea să mă readucă pe drumul ce-mi era scris. Şi în timp ce el mă pregătea în învăţătura mea, m-am apucat din nou să studiez Alchimia pe cont propriu, într-o noapte, cînd stăteam de vorbă după o epuizantă sesiune de telepatie, am întrebat de ce limbajul alchimiştilor era atît de vag şi de complicat.
― Sînt trei tipuri de alchimişti, spuse Maestrul meu. Aceia care sînt imprecişi pentru că nu ştiu ce vorbesc; aceia care sînt imprecişi pentru că ştiu ce vorbesc, dar ştiu şi că limbajul Alchimiei este un limbaj adresat inimii şi nu raţiunii.
― Şi al treilea tip? am întrebat.
― Aceia care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Alchimie, dar care au reuşit, prin experienţa lor, să descopere Piatra Filosofală.
Aşa s-a hotărît Maestrul meu ― care aparţinea celui de-al doilea tip ― să-mi predea lecţii de Alchimie. Am descoperit că limbajul simbolic, care mă irita şi mă descumpănea atît, era unicul mod de a atinge Sufletul Lumii, sau ceea ce Jung a denumit "inconştientul colectiv". Am descoperit Legenda personală şi Semnele lui Dumnezeu, adevăruri pe care raţionamentul meu intelectual refuza să le accepte din cauza simplităţii. Am descoperit că a ajunge la Marea Operă nu este misiunea unor aleşi, ci a tuturor fiinţelor omeneşti de pe faţa Pămîntului. Sigur că nu totdeauna vedem Marea Operă sub forma unui ou sau a unui flacon cu lichid, dar toţi putem ― fără umbră de îndoială ― să ne cufundăm în Sufletul Lumii.
De aceea Alchimistul este şi un text simbolic. De-a lungul paginilor sale, în afară de faptul că am transmis tot ce am învăţat despre aceasta, am încercat să aduc un omagiu marilor scriitori care au reuşit să ajungă la Limbajul Universal: Hemingway, Blake, Borges (care a folosit şi el istoria persană într-una din povestirile lui), Malba Tahan şi alţii.
Pentru a completa această lungă prefaţă şi a ilustra ceea ce Maestrul meu voia să spună cu al treilea tip de alchimişti, merită să amintim o întîmplare pe care el însuşi mi-a povestit-o în laboratorul lui.

Sfînta Maria, cu pruncul Isus în braţe, s-a hotărît să vină pe Pămînt ca să viziteze o mînăstire. Mîndri foarte, călugării au făcut un şir lung şi fiecare s-a înfăţişat în faţa Sfintei Fecioare pentru a I se închina. Unul a declamat poeme frumoase, altul I-a arătat miniaturile sale pentru Biblie, al treilea I-a recitat numele tuturor sfinţilor. Şi aşa unul după altul, fiecare călugăr şi-a adus omagiul Maicii Domnului şi Pruncului Isus.
Dar ultimul din şir era cel mai umil călugăr din mînăstire, care niciodată nu învăţase înţeleptele scrieri ale epocii. Părinţii lui fuseseră oameni simpli care lucrau la un vechi circ din împrejurimi şi tot ce-l putuseră învăţa era să arunce mingi în sus şi să facă cîteva jonglerii.
Cînd a venit rîndul acestuia, ceilalţi călugări au vrut să pună capăt închinăciunilor, pentru că fostul scamator nu avea nimic important de spus şi putea strica imaginea mînăstirii. Dar călugărul simţea, în adîncul sufletului, o dorinţă arzătoare să dăruiască ceva lui Isus şi Sfintei Fecioare.
Ruşinat, simţind privirea mustrătoare a fraţilor lui, a scos cîteva portocale din sutană şi a început să le arunce în sus şi să jongleze cu ele, aşa cum ştia el.
Şi doar în acel moment Pruncul Isus a zîmbit şi a început a bate din palme în braţele Sfintei Marii. Şi Maica Domnului numai lui i-a întins braţele, lăsîndu-l să-l atingă pe Prunc.
AUTORUL

PROLOG

Alchimistul luă o carte pe care o adusese cineva din caravană. Tomul era fără copertă, dar reuşi să-i identifice autorul: Oscar Wilde. În timp ce-i răsfoia paginile, găsi o povestire despre Narcis.
Alchimistul cunoştea legenda lui Narcis, frumosul băiat care-şi contempla zilnic propria frumuseţe într-un lac. Era atît de fascinat de el însuşi că într-o bună zi a căzut în lac şi a murit înecat. În locul acela, a apărut o floare care s-a numit narcisă.
Dar nu aşa îşi încheia Oscar Wilde povestirea. El spunea că atunci cînd a murit Narcis, au venit naiadele ― zeiţele izvoarelor şi ale pădurii ― şi au văzut lacul transformat dintr-unul cu apă dulce, într-un ulcior cu lacrimi sărate.
― De ce plîngi? au întrebat naiadele.
― Plîng pentru Narcis, răspunse lacul.
― Ah, nu-i de mirare că plîngi pentru Narcis, continuară ele. La urma urmelor, deşi noi am alergat mereu după el prin pădure, tu erai singurul care puteai să-i contempli de aproape frumuseţea.
― Dar Narcis era frumos? întrebă lacul.
― Cine altul poate şti mai bine decît tine? răspunseră, surprinse, naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleca el în fiecare zi.
Lacul rămase tăcut o vreme. Într-un tîrziu, zise:
― Îl plîng pe Narcis, dar niciodată n-am ştiut că el era frumos. Îl plîng pe Narcis pentru că de fiecare dată cînd se apleca deasupra apelor mele, eu puteam să văd reflectată, în fundul ochilor lui, propria-mi frumuseţe.
"Ce povestire frumoasă", spuse Alchimistul.

Gasiti cateva fragmente din carte la adresa ... http://eusuntcelcesunt.blogspot.com/

Voua, Ingeri Umani-Divini (SiRa)

2008-04-11T13:57:00.000-07:00

Fie ca toate dorintele tale de fericire,
sa se realizeze, acum
Fie ca toate supararile tale sa inceteze,
Fie ca toate obstacolele ce-ti apar in cale,
sa fie rezolvate
Fie ca tu, minunat LOTUS,
sa renasti in TARAMUL PUR al tuturor BUDHA
Fie ca Lumina Alba sa-ti teasa haina regeasca, stralucitoare
Fie ca tu sa afli ACUM, ceea ce esti cu adevarat,
TU ESTI NEMURITOR, PE DRUMUL NEMURIRII!!
Fie ca toti sa te iubeasca neconditionat!

INVIEREA SI INALTAREA SPIRITUALA
FIE LUCRAREA NOASTRA , DIN UNICITATE aici, IN DUAL.

SUNTEM UNUL.
IUBIREA VINDECA,
ECHILIBREAZA TOT.

OM SHANTI
SI RA

Vizionati ... http://www.youtube.com/watch?v=YW8IjcOWtlI

Cantecul din inima Romaniei (SiRa)

2008-04-11T13:03:00.000-07:00

TU STII, DOAMNE, inima si sufletul meu
SI CUVINTELE TALE sunt in mine LUCRATOARE.
Mi-am abandonat egoul, personalitatea, TIE, CRIST INTERIOR.
Cantecul IUBIRII curge in inima mea .
Si NATURA TA se trezeste-n mine

UNULE DIVIN, in TACEREA Inimii si Mintii, mi-ai Vorbit.
Ridica valurile Iluziei de pe ochii si urechile care mi Le-ai dat

Intareste-ma, sa radiez cu putere, LUMINA INALTARII

TU m-AI invatat sa Iubesc TOT, sa onorez TOT, sa respect TOT.
Acum, IUBIREA TA se intoarce la TINE, prin Copilul TAU
Care vine la TINE, prin MAICA DIVINA si HRISTOSUL TAU .

Binecuvanteaza DOAMNE , pe toti si TOT ce m-ai invatat sa iubesc,
Binecuvanteaza DOAMNE acest sfant pamant romanesc,
BUCURIA TA , DOAMNE - este bucuria mea

EU SUNT BUCURIA TA

DIN IUBIRE ESTI , IUBIRE REVERSI
LUMINA INALTARII SA FIE LUCRATOARE-N TINE
ALATURI DE CELELALTE PETALE
ALE UNICULUI LOTUS

Din CENTRUL PACII si al IUBIRII DIVINE

SI RA EL

Nefertiti (Melfior Ra)

2008-03-28T00:55:00.000-07:00

O viata nu-i de-ajuns
Sa lupti cu nemurirea,
O viata-i prea putin
Cand vrei desavarsirea.

O viata mai primesti
Sa porti alba hlamida,
In viata-am reintrat
Iesind din piramida.

.

Iata-ma aievea,
Sa stiti ca eu sunt vie,
Ma aflu printre voi,
Nu-n sarcofag mumie....

de pe coperta cartii: "Din tainele faraonilor"

Vizitati ... http://melfior-ra.ro

Vizionati ... http://www.youtube.com/watch?v=IHz0h8_BU_s

Creionul (Paulo Coelho)

2008-03-21T14:29:00.000-07:00

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:

- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!

- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii.. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.
.

Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.